Memorialul “Pongracz Antal” la spadă seniori masculin de la Târgu Mureş ajunge în 2018 la ediţia cu numărul nouă. Sâmbătă, 14 aprilie 2018, peste 40 de spadasini din București, Craiova, Constanța, Brașov, Satu Mare și Târgu Mureș se vor duela începând cu ora 09:00 în sala mare de sport cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş.
Concursul este organizat de către CSU Târgu Mureș și Asociția Dr. Pongracz Antal, cu sprijinul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş.
Și în acest an organizatorii le pregătesc sportivilor clasați pe primele poziții premii consistente în bani. Locul 1 va încasa 1.500 lei, locul 2 va primi 1.000 lei și sportivii clasați pe locul 3 vor fi recompensați cu 500 de lei. De asemenea, cei care vor ocupa locurile 5-8 vor primi fiecare câte 100 de lei.
Cine a fost Pongracz Antal?
Pongracz Antal a fost unul dintre cei mai buni spadasini pe care i-a avut România. Campion mondial de tineret în 1967, Pongracz Antal a participat de trei ori la Jocurile Olimpice unde a obţinut două locuri patru şi o dată a terminat pe poziţia a şasea. A câştigat Cupa Campionilor Europeni cu Steaua şi are în palmares nenumărate titluri de campion naţionale şi cupe ale României. Fost medic stomatolog şi reputat profesor de medicină, Pongracz Antal a decedat în 2008, când ar fi împlinit 60 de ani.
Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent cu toate detaliile acestei întreceri.
Nu uitați să urmăriți Federația Română de Scrimă pe următoarele conturi de socializare:
FACEBOOK
TWITTER
INSTAGRAM
YOUTUBE
FOTO: FIE