Federația Română de Scrimă
Spadă

România – locul 6 la etapa de Cupă Mondială de juniori de la Heraklion, în proba de spadă masculin echipe

179 de spadasini din întrega lume și-au dat întâlnire sâmbătă și duminică, 16 și 17 decembrie 2017, la Heraklion (Grecia), la o nouă etapă de Cupă Mondială de juniori. Concursul a avut loc la masculin, la individual și pe echipe, iar România a fost reprezentată pe planșele din Grecia de patru sportivi: Mihai Bigea (LPS Craiova), Adam Macska (CSM Satu Mare), Alexandru Oroian (CS Satu Mare) și Marton Szep (CS Satu Mare).
Duminică, 17 decembrie, de la ora 9:00, ora României, a avut loc proba pe echipe. La start s-au prezentat 19 formații, iar România s-a clasat pe locul al șaselea. Pentru România au tras: Mihai Bigea (LPS Craiova), Adam Macska (CSM Satu Mare), Alexandru Oroian (CS Satu Mare) și Marton Szep (CS Satu Mare).
Rezultatele României la Heraklion au fost: tabloul de 32 – liber, tabloul de 16 – 45-41 cu Germania, tabloul de 8 – 25-45 cu Ungaria, tabloul de 5-8 – 45-43 cu Spania, locurile 5-6 – 28-36 cu SUA.
Podiumul probei pe echipe de la Heraklion arată astfel: 1. Italia, 2. Ungaria, 3. Elveția.
Următoarea etapă de Cupă Mondială de spadă juniori masculin, din sezonul 2017-2018, va avea loc în Italia, la Udine, pe 6 ianuarie 2018.
Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent cu evoluția spadasinilor români la Heraklion.

Articole similare

CS Dinamo – locul 5 la Orleans în concursul echipelor!

Federatia Romana de Scrima
2 ani

„La Mulți Ani”, Dan Podeanu!

Federatia Romana de Scrima
8 ani

Campionatul European de cadeți și juniori de la Plovdiv, ziua 2, proba 3: Adam Macska, Alexandru Oroian, Mihai Bigea și Balazs Szilagyi trag la spadă cadeți masculin individual

Federatia Romana de Scrima
7 ani
Exit mobile version