Federația Română de Scrimă
Concursuri internaționale

România – locul 10 la Madrid!

Villa de Madrid 2022 – sabie, masculin, seniori, echipe                    

România (Matei Cîdu, Codrin Cozmuleanu, Iulian Teodosiu, Răzvan Ursachi) a început turneul pe echipe de la Madrid cu un meci împotriva Indiei. Tricolorii nu au avut nicio clipă emoții, controlând întâlnirea și conducând în permanență pe tabelă. Scorul final a fost 45-24 pentru România, care s-a calificat pentru optimi. Aici a urmat un meci dificil în compania echipei Statelor Unite. Americanii au condus în primele patru relee, apoi Iulian Teodosiu l-a învins pe Andrew Mackiewicz cu 10-4 și România a preluat conducerea cu 25-24. Până la final, americanii au revenit și au trecut din nou în avantaj, impunându-se cu 45-40.  Tricolorii au intrat astfel în turneul pentru locurile 9-16, unde au și câștigat primul meci, 45-33 în compania echipei țării gazdă, Spania. A urmat o victorie cu emoții, la limită, în fața Tunisiei. A fost un meci a cărui soartă a fost întoarsă de Codrin Cozmuleanu în penultimul releu. Tricolorii erau conduși cu 35-29, însă Codrin l-a învins pe Ahmed Ferjani cu 11-4 și România a intrat în ultimul  releu cu avantaj pe tabelă (40-39). Iulian Teodosiu a securizat foarte bine rezultatul făcând 5-5 cu Fares Ferjani și tricolorii s-au impus cu 45-44. În meciul pentru locu 9, România a înfruntat Japonia, în fața căreia a cedat cu 31-45.

Articole similare

Benjamin Bodo – campion naţional la floretă!

Federatia Romana de Scrima
4 ani

Campionatul Național de floretă seniori de la București, ziua 1: azi are loc proba masculină la individual

Federatia Romana de Scrima
10 ani

Memorialul ”Dumitru Popescu”, Craiova 2019 – spadă feminin și masculin, individual, copii

Federatia Romana de Scrima
7 ani
Exit mobile version