Federația Română de Scrimă
Știri

România a ocupat locul 11 la etapa de Cupă Mondială de juniori, în proba de spadă feminin echipe, de la Burgos

A cincea etapă de Cupă Mondială de juniori, în proba de spadă feminin, individual și echipe, din sezonul 2016-2017, a avut loc sâmbătă și duminică, 17 și 18 decembrie 2016, în Spania, la Burgos.
La startul celor două zile de concurs s-au prezentat 154 de sportive din întreaga lume. România a fost reprezentată pe planșele din Spania de patru sportive, după cum urmează: Alexandra Predescu (CSA Steaua), Denisa Barosan (CSA Steaua), Bianca Benea (CSM Oradea) și Teodora Coste (CS Satu Mare).
Dacă sâmbătă, 17 decembrie, a avut loc proba individuală, duminică, 18 decembrie, s-a disputat întrecerea pe echipe. Aici, România a încheiat concursul pe locul 11, după următoarele rezultate: tabloul de 16 – 22-45 cu Rusia; tabloul de 9-16 – 44-43 cu Israel; tabloul de 9-12 – 26-27 cu Elveția; locurile 11-12 – 45-36 cu Estonia.
Podiumul probei de spadă feminin echipe de la Burgos arată astfel: 1. Italia, 2. Rusia, 3. SUA.
Următoarea etapă de Cupă Mondială de juniori, în proba de spadă feminin, din sezonul 2016-2017, va avea loc în Franța, la Dijon, în perioada 7-8 ianuarie 2017.

Articole similare

CSU Craiova, aur în proba feminină de la Campionatele Naționale de spadă tineret

Federatia Romana de Scrima
12 ani

Alături de alți foști campioni ai sportului românesc, doamna Ana Pascu s-a întâlnit ieri la Guvern cu premierul Dacian Cioloș

Federatia Romana de Scrima
10 ani

Sâmbătă are loc a patra ediție a Trofeului “Alfredo Bachelli” la spadă seniori

Federatia Romana de Scrima
12 ani
Exit mobile version