Federația Română de Scrimă
Floretă

Robert Ghețu, Ioana Barbu, Sebastian Drăghici și Vlad Roșu s-au impus în prima zi a Cupei de Iarnă la floretă pentru copii și speranțe, ediția 2018

Clubul Sportiv al Armatei Steaua, Federația Română de Scrimă și ACS Balestra București organizează, la Sala de scrimă a CSA Steaua din București, în perioada 3-4 februarie 2018, o nouă ediție a Cupei de Iarnă la floretă copii și speranțe, masculin și feminin, la individual.
Întrecerile sunt găzduite de Sala de Scrimă Ghencea și se desfășoară la următoarele categorii de vârstă: copii III (sub 8 ani), copii II (9-10 ani), copii I (11-12 ani) și speranțe (11-14 ani).
Sâmbătă, 3 februarie 2018, au avut loc primele patru probe: copii III masculin, copii II feminin, copii I masculin și speranțe masculin. Au participat, în total, 57 de sportivi, iar câștigătorii celor patru probe de sâmbătă sunt: Robert Ghețu (CSS Triumf București) – floretă copii III masculin, Ioana Barbu (CSS Ploiești) – copii II feminin, Sebastian Drăghici (CS Olimpia București) – copii I feminin și Vlad Roșu (ACS Balestra București) – speranțe masculin.
Clasamentele complete din prima zi a Cupei de Iarnă la floretă, ediția 2018, arată astfel:
COPII III MASCULIN

COPII II FEMININ

COPII I MASCULIN

SPERANȚE MASCULIN

Programul de concurs de duminică, 4 februarie, este următorul:
Ora 9:00 – speranțe feminin
Ora 10:00 – copii II masculin
Ora 12:00 – copii III feminin
Ora 13:00 – copii I feminin.
Echipament: conform cu regulamentul Federației Române de Scrimă. La categoriile copii I și II se pot folosi și lame 2. La categoria copii III se vor folosi numai lame 2. Baveta electrică nu este obligatorie.
Sportivii clasați pe locurile 1-8 vor primi diploma, medalii, cupe și/sau premii.
Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent cu toate detaliile concursului de la Sala de scrimă CSA Steaua din București.


 

Articole similare

Campionatul Național de Scrimă Copii, ziua 7, proba 13: spadă feminin individual, categoria 12-13 ani

Federatia Romana de Scrima
10 ani

Mâine are loc cea mai mare acțiune simultană de promovare a scrimei organizată de Federația Română de Scrimă: FlashMob România 2015! TVR3 transmite LIVE din cinci orașe!

Federatia Romana de Scrima
11 ani

UPDATE 2: România s-a calificat pe tabloul de 8, în proba de floretă juniori feminin echipe, la Campionatul Mondial de scrimă de la Tashkent

Federatia Romana de Scrima
11 ani
Exit mobile version