Federația Română de Scrimă
Campionate Mondiale

Radu Nițu – locul 5 mondial la sabie juniori!

Juniori, sabie, masculin, individual

În concursul masculin toți cei patru sabreri români au trecut cu succes de faza grupelor. Pe tablou, Casian Cîdu a trecut, în primul tur, de italianul Giorgio Marciano, cu 15-14. Marco Șovar l-a eliminat, tot în primul tur, pe mexicanul Hugo Castro, de care a dispus cu 15-8. Și Mihnea Enache a mers în turul secund, după victoria cu 15-9 obținută în confruntarea cu Jasper Hendriks (Țările de Jos).

Radu Nițu, cu șase victorii din șase meciuri în grupă, s-a calificat direct în turul al doilea al tabloului.

În turul secund, Marco Șovar a părăsit competiția după înfrângerea cu 11-15 suferită în fața uzbekului Sherzod Mamutov, dar ceilalți trei tricolori s-au calificat pentru 16-imi: Casian Cîdu l-a învins cu 15-14 pe americanul William Morrill, Radu Nițu a dispus cu 15-11 de japonezul Go Ishii, iar Mihnea Enache l-a eliminat pe grecul Angelos Pagkalos cu 15-10.

În 16-imi singurul tricolor care a trecut mai departe a fost Radu Nițu, victorios cu 15-13 în întâlnirea cu americanul Colby Harley. Mihnea Enache a pierdut cu 13-15 în fața singaporezului Wei Zuo Dan, iar Casian Cîdu a fost învins de sud-coreeanul Heegeun Hwang, cu 15-7.

Radu Nițu a avut un meci bun și în optimi, unde l-a întrecut pe maghiarul Levente Pinter cu 15-11 , făcând astfel pasul către sferturile de finală. Adversar i-a fost sud-coreeanul Heegeun Hwang, care a dominat prima parte a meciului, apoi Radu a echilibrat întâlnirea, apropiindu-se la 12-13 și 13-14, însă Hwang s-a impus cu 15-13, iar Radu Nițu a încheiat concursul pe un foarte bun loc 5! Casian Cîdu s-a clasat pe locul 28, Mihnea Enache pe 30, iar Marco Șovar pe locul 54.

REZULTATELE DIN GRUPE:

MARCO ȘOVAR – GRUPA A 2-A

RADU NIȚU – GRUPA A 9-A

MIHNEA ENACHE – GRUPA A 11-A

CASIAN CÎDU – GRUPA A 14-A

FOTO: Bizzi Team/FIE

Articole similare

GALERIE FOTO: Primul campion național la scrimă în 2015: Dorin Băzăvan (CS UNEFS), aur la spadă cadeți masculin individual

Federatia Romana de Scrima
12 ani

GALERIE FOTO: Simona Gherman, prima medalie pentru România la Europeanul de la Strasbourg: bronz la spadă individual

Federatia Romana de Scrima
12 ani

Benea-locul 18, Constantin-locul 22, Năboiu-locul 40 și Balanov-locul 104, în prima etapă de Cupă Mondială la spadă feminin juniori de la Budapesta

Federatia Romana de Scrima
12 ani
Exit mobile version