Federația Română de Scrimă
Știri

Programul Campionatului Mondial de scrimă de cadeți și juniori de la Plovdiv

Cea mai mare competiție a scrimei la nivel de cadeți și juniori, Campionatul Mondial începe joi, 3 aprilie, în Bulgaria. Orașul Plovdiv va fi timp de zece zile gazda unei întreceri la care va lua parte și România cu o delegație alcătuită din 36 de sportivi.
Organizatorii Campionatului Mondial de scrimă, care va avea loc în perioada 3-12 aprilie, au definitivat recent programul întregii competiții, iar acesta se prezintă astfel:

CADEȚI
3 aprilie, ora 10:00 – floretă feminin, grupe și eliminare directă în 64
3 aprilie, ora 12:00 – sabie masculin, grupe și eliminare directă în 64
4 aprilie, ora 9:00 – floretă feminin, eliminare directă în 32; finala e de la ora 18:30
4 aprilie, ora 13:00 – sabie masculin, eliminare directă în 32; finala e de la ora 19:20
4 aprilie, ora 18:10 – ceremonia de deschidere
4 aprilie, ora 10:00 – spadă feminin, grupe și eliminare directă în 64
4 aprilie, ora 14:00 – spadă masculin, grupe și eliminare directă în 64
5 aprilie, ora 9:00 – spadă feminin, eliminare directă în 32; finala e la ora 18:10
5 aprilie, ora 12:30 – spadă masculin, eliminare directă în 32; finala e la ora 18:35
5 aprilie, ora 10:00 – floretă masculin, grupe și eliminare directă în 64
5 aprilie, ora 12:00 – sabie feminin, grupe și eliminare directă în 64
6 aprilie, ora 9:00 – floretă masculin, eliminare directă în 32; finala e la ora 18:10
6 aprilie, ora 13:00 – sabie feminin, eliminare directă în 32; finala e la ora 18:40

JUNIORI INDIVIDUAL
6 aprilie, ora 10:00 – floretă feminin, grupe și eliminare directă în 64
6 aprilie, ora 12:00 – sabie masculin, grupe și eliminare directă în 64
7 aprilie, ora 9:00 – floretă feminin, eliminare directă în 32; finala e la ora 18:10
7 aprilie, ora 13:00 – sabie masculin, eliminare directă în 32; finala e la ora 18:40
7 aprilie, ora 10:00 – spadă feminin, grupe și eliminare directă în 64
7 aprilie, ora 15:00 – spadă masculin, grupe și eliminare directă în 64
8 aprilie, ora 9:00 – spadă feminin, eliminare directă în 32; finala e la ora 18:10
8 aprilie, ora 15:00 – spadă feminin, eliminare directă în 32; finala e la ora 18:35
8 aprilie, ora 10:00 – floretă masculin, grupe și eliminare directă în 64
8 aprilie, ora 12:00 – sabie feminin, grupe și eliminare directă în 64
9 aprilie, ora 9:00 – floretă masculin, eliminare directă în 32; finala e la ora 18:10
9 aprilie, ora 13:00 – sabie feminin, eliminare directă în 32; finala e la ora 18:40

JUNIORI ECHIPE
9 aprilie, ora 13:30 – floretă feminin, tabloul de 32
9 aprilie, ora 15:00 – sabie masculin, tabloul de 32
10 aprilie, ora 9:00 – floretă feminin, tabloul de 16; finala e la ora 17:20
10 aprilie, ora 11:20 – sabie masculin, tabloul de 16; finala e la ora 18:30
10 aprilie, ora 13:30 – spadă feminin, tabloul de 32
10 aprilie, ora 15:00 – spadă masculin, tabloul de 32
11 aprilie, ora 9:00 – spadă feminin, tabloul de 16; finala e la ora 17:00
11 aprilie, ora 10:00 – spadă masculin, tabloul de 16; finala e la ora 18:00
11 aprilie, ora 13:30 – floretă masculin, tabloul de 32
11 aprilie, ora 15:00 – sabie feminin, tabloul de 32
12 aprilie, ora 9:00 – floretă masculin, tabloul de 16; finala e la ora 17:20
12 aprilie, ora 10:00 – sabie feminin, tabloul de 16, finala e la ora 18:40.
12 aprilie, ora 18:30 – ceremonia de închidere.

Site-ul www.frscrima.ro vă va oferi miercuri, 2 aprilie, programul sportivilor români care vor intra pe planșe la Campionatul Mondial de scrimă de la Plovdiv.

Articole similare

GALERIE FOTO: Oana Munteanu (CS Dinamo) a câștigat Campionatul Național de sabie tineret, proba individuală la feminin

Federatia Romana de Scrima
12 ani

Sâmbătă și duminică are loc la Iași prima ediție a Excelsior Trophy la sabie pentru copii și speranțe

Federatia Romana de Scrima
11 ani

Șase floretiști români concurează vineri și duminică la etapa din Circuitul European de cadeți de la Bratislava

Federatia Romana de Scrima
9 ani
Exit mobile version