Federația Română de Scrimă
Știri

Primele trei medalii pentru scrima românească la Jocurile Europene Baku 2015: Ana Maria Brânză-aur la spadă, Tiberiu Dolniceanu-argint la sabie și Simona Gherman-bronz la spadă

Scrima românească s-a acoperit de glorie marți, 23 iunie, la Jocurile Europene de la Baku 2015. În prima zi dedicată scrimeri, România a cucerit trei medalii în probele de spadă feminin individual și sabie masculin individual.
Ana Maria Brânză (CSA Steaua) a cucerit medalia de aur la spadă, Tiberiu Dolniceanu (CS Dinamo) a cucerit medalia de argint la sabie masculin, iar Simona Gherman (CSA Steaua) a câștigat bronzul la spadă, totul într-o zi de excepție pentru scrima românească.

Ana Maria Brânză – aur la spadă feminin individual
Ziua de marți a fost deschisă la Baku de către spadasine. Ana Maria Brânză a cucerit medalia de aur după un parcurs fără greșeală și a reușit să devină prima scrimeră din România care urcă pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la Jocurile Europene. Sportiva de la CSA Steaua a adus, de asemenea, prima medalie de aur pentru delegația României prezentă la Baku. Parcursul pe care l-a avut Ana Maria Brânză a fost următorul: tabloul de 32 – liber; tabloul de 16 – 15-12 cu Katrina Lehis (Estonia); tabloul de 8 – 15-4 cu Catharina Kock (Finlanda); semifinale – 12-11 cu Erika Kirpu (Estonia); finala – 15-11 cu Yana Zvereva (Rusia).
1471266_919443758103469_6122761115466708803_n

Tiberiu Dolniceanu – argint la sabie masculin individual
În proba de sabie, România a cucerit medalia de argint prin Tiberiu Dolniceanu. Legitimat la CS Dinamo, Tiberiu a avut următorul parcurs în proba de sabie masculin individual: tabloul de 32 – 15-5 cu Azar Taghyiev (Azerbadjan); tabloul de 16 – 15-10 cu James Honeybone (Marea Britanie); tabloul de 8 – 15-10 cu Boris Savich (Rusia); semifinale – 15-11 cu Luigi Miracco (Italia); finală – 10-15 cu Andriy Yagodka (Ucraina).
Tot în proba de sabie masculin individual, Alin Badea (CSA Steaua) și Iulian Teodosiu (CS Dinamo) s-au oprit pe tabloul de 8, iar Mădălin Bucur (CS Dinamo) a fost eliminat în 32.


Simona Gherman – bronz la spadă feminin individual
Simona Gherman a cucerit medalia de bronz în proba de spadă feminin individual. Sportiva de la CSA Steaua a fost la un pas de a se întâlni cu Ana Maria Brânză în marea finală, dar a cedat în semifinale în fața rusoaicei Yana Svereva. Parcursul Simonei Gherman în proba de spadă feminin individual a fost următorul: tabloul de 32 – 15-9 cu Avital Marinuk (Israel); tabloul de 16 – 15-10 cu Olga Kochneva (Rusia); tabloul de 8 – 15-10 cu Giulia Rizzi (Italia); semifinale – 8-15 cu Yana Zvereva (Rusia).
Tot în proba de spadă feminin individual au mai concurat Amalia Tătăran (CS Dinamo) – eliminată în 32 și Simona Pop (CSA Steaua) – eliminată după grupe.


Sportivii români care au concurat azi au fost coordonați de pe margine de antrenorii: Mihai Covaliu (sabie) și George Epurescu (spadă).
FOTO: Augusto Bizzi și FIE
PARTENER OFICIAL AL FEDERAȚIEI ROMÂNE DE SCRIMĂ:

Articole similare

Napoli 2024: Amalia Covaliu – loc 5 la sabie, Alexandra Adoch – loc 6 la floretă, ambele în întrecerile cadeților

Federatia Romana de Scrima
2 ani

Mihai Covaliu este noul președinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român!

Federatia Romana de Scrima
10 ani

Scrimerii români au revenit azi în țară de la Jocurile Europene Baku 2015. Ana Maria Brânză: “Suntem fericite, dar gândul nostru e deja la Mondialele de la Moscova!”

Federatia Romana de Scrima
11 ani
Exit mobile version