Federația Română de Scrimă
Știri

Mihai Covaliu, felicitat de foștii campioni olimpici Stanislav Pozdnyakov și Szabo Bence pentru câștigarea postului de președinte la Comitetul Olimpic și Sportiv Român

Proaspăt ales în funcția de președinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Mihai Covaliu se află în acest sfârșit de săptămână la Moscova, unde participă la cel de-al 95-lea Congres al Federației Internaționale de Scrimă.
Cu această ocazie, Mihai Covaliu, care între 2013 și 2016 a fost președintele Federației Române de Scrimă, a fost felicitat pentru recentul succes de către doi foști campioni olimpici la sabie: rusul Stanislav Pozdnyakov (medaliat cu aur în proba pe echipe la JO Barcelona 1992) și maghiarul Szabo Bence (medaliat cu aur în proba pe echipe la JO Seul 1988 și cu aur în proba individuală la JO Barcelona 1992).
Stanislav Pozdnyakov s-a retras din activitate în 2008, iar  din 2009 este vicepreședinte al Federației Ruse de Scrimă și, din 2012, vicepreședinte Federației Internaționale de Scrimă. În 2014 a fost inclus în Hall of Fame-ul scrimei de către FIE, pentru ca în 2016 să fie ales președintele Confederației Europene de Scrimă.
Pe de cealaltă parte, Szabo Bence mai are în palmares două medalii de argint cu echipa Ungariei la Jocurile Olimpice de la Barcelona 1992 și Atlanta 1996. Totodată, a fost vicecampion mondial la individual și dublu campion mondial pe echipe, și campion european la individual. În prezent, Szabo Bence este antrenor de scrimă.

Articole similare

Ioana Barbu – locul 16 la Samorin

Federatia Romana de Scrima
2 ani

UPDATE 5: Campionatul Național de spadă juniori, ziua 3: azi are loc proba feminină la individual. Finala: Ramona Calcan (CSA Steaua)-Bianca Benea (CSM Oradea) 15-13

Federatia Romana de Scrima
11 ani

Programul de vineri al românilor la Mondialele de scrimă de la Plovdiv

Federatia Romana de Scrima
12 ani
Exit mobile version