Federația Română de Scrimă
Concursuri internaționale

Mihaela Chițu, Maria Matei și Ilinca Pantiș – medaliate cu argint și bronz în Bulgaria

Svechnikov Cup – Bulgaria

Juniori, feminin, sabie

În concurs au fost înscrise două sportive din România: Ilinca Pantiș și Roberta Ciobanu. Ambele fete au intrat pe tablou, unde

Ilinca Pantiș a învins-o în optimi pe Sofia-Alexandra Medarska (Bulgaria), cu 15-6, iar în sferturi a dispus de o altă bulgăroaică, Siana Epitropova, cu 15-7. Ilinca a cedat greu în semifinale, fiind învinsă cu 15-14 de Beloslava Ivanova. La final Ilinca Pantiș a obținut medalia de bronz.

Cealaltă reprezentantă a României, Roberta Ciobanu a trecut în 16-imi de Aya Aroiu (Bulgaria), cu 15-6, pierzând în optimi, la o tușă, meciul cu o altă localnică, Kristina Milanova, scor 14-15. La final, Roberta s-a clasat pe locul 14.

Seniori, feminin, sabie

În competiția feminină de duminică, rezervată senioarelor, am avut înscrise pe listele de start șapte tricolore: Mihaela Chițu, Roberta Ciobanu, Felicia Iacob, Tania Luțea, Sabina Martiș, Maria Matei, Ilinca Pantiș.

Mihaela Chițu a mers foarte bine pe tablou, eliminând-o în optimi pe Mihaela Nikolova (Bulgaria), cu 15-10; în sferturi pe Olga Hramova (Bulgaria), cu 15-14; iar în semifinale pe Maria Matei, de care a dispus cu 15-12. Mihaela a pierdut finala cu reprezentanta Bulgariei, Ioana Ilieva, scor 3-15, câștigând medalia de argint a concursului.

Maria Matei a intrat pe tablou din faza optimilor. Ea a învins-o pe localnica Veronica Vasileva cu 15-12, trecând în sferturi de Kalina Atanasova, cu 15-12. În semifinale, Maria a fost învinsă de Mihaela Chițu.

Sabina Martiș a eliminat-o pe Mariela Georgieva (Bulgaria), în optimi, cu 15-11m dar a fost învinsă în sferturi de Ioana Ilieva (Bulgaria), cu 15-12.

Ilinca Pantiș s-a calificat direct în optimi, unde a pierdut în fața Kalinei Atanasova, din Bulgaria, cu 12-15.

Felicia Iacob a fost eliminată în 16-imi, de către bulgăroaica Veronica Vasileva, scor 11-15.

Tania Luțea și Roberta Ciobanu s-au întâlnit în 16-imi, câștig de cauză având Tania, învingătoare cu 15-12. La rândul ei, Tania a fost întrecută în optimi de Emma Neykova (Bulgaria), cu 15-14.

La final, Mihaela Chițu a obținut argintul, Maria Matei a primit bronzul, Sabina Martiș a fost a șasea, Ilinca Pantiș a încheiat pe locul 9, Tania Luțea pe 15, Roberta Ciobanu pe 18, iar Felicia Iacob pe 20.

????????????????????????????????????
Cupa Romaniei 2021 sabie feminin

Articole similare

Octavian Zidaru: “Mulțumesc fetelor pentru această medalie! Apreciez disciplina tactică de care au dat dovadă!”

Federatia Romana de Scrima
12 ani

La Mulți Ani, Petru Kuki!

Federatia Romana de Scrima
11 ani

Mălina Călugăreanu: “Această medalie de aur îmi dă încredere pentru Europene!”

Federatia Romana de Scrima
12 ani
Exit mobile version