Federația Română de Scrimă
Știri

Maria Boldor (CSA Steaua) a câștigat etapa de Cupă Mondială de floretă juniori feminin de la Bratislava

Capitala Slovaciei, Bratislava, a găzduiet duminică, 29 noiembrie, a patra etapă de Cupă Mondială la floretă juniori feminin individual din sezonul 2015-2016.
La startul întrecerii s-au înscris 149 de sportive, iar printre ele s-au numărat și patru floretiste românce. Cele care au reprezentat România la concursul din Slovacia au fost: Mălina Călugăreanu (CSA Steaua), Maria Boldor (CSA Steaua), Ana Boldor (CSU Poli Timișoara) și Laura Vîrgă (CSU Poli Timișoara).
Cel mai bun rezultat al delegației României a fost obținut de către Maria Boldor. Legitimată la CSA Steaua, Maria a ocupat locul întâi la capătul unui parcurs perfect. Drumul Mariei Boldor spre prima treaptă a podiumului întrecerii de la Bratislava a fost următorul: tabloul de 128 – 15-8 cu Tatiana Yu Rong Wong (Singapore); tabloul de 64 – 15-10 cu Beatrice Argenti (Italia); tabloul de 32 – 15-6 cu Marie Soriano (Franța); tabloul de 16 – 15-9 cu Morgan Partridge (SUA); tabloul de 8 – 15-8 cu Serena Rossini (Italia); semifinale – 15-11 cu Marta Martyanova (Rusia); finala – 15-12 cu Flora Pasztor (Ungaria).
Celelalte sportive din România au încheiat concursul de la Bratislava pe următoarele poziții: Mălina Călugăreanu (CSA Steaua) – locul 53, Ana Boldor (CSU Poli Timișoara) – locul 77, Laura Vîrgă (CSU Poli Timișoara) – locul 99.
PARTENER OFICIAL AL FEDERAȚIEI ROMÂNE DE SCRIMĂ:

Articole similare

Cupa Mondială – Villa de Madrid 2019 – sabie masculin, echipe

Federatia Romana de Scrima
7 ani

Jurnal de la Rio, episodul 1! Loredana Dinu: “Satul olimpic abia acum începe să pară mai aglomerat!”

Federatia Romana de Scrima
10 ani

ACUM LIVE: Maria Boldor, Mălina Călugăreanu, Ana Boldor și Anca Săveanu trag în calificări la etapa de Cupă Mondială de la Tauberbischofsheim, în proba de floretă feminin seniori individual

Federatia Romana de Scrima
8 ani
Exit mobile version