Federația Română de Scrimă
Știri

Ioana Radu (CSS Unirea Iași)- locul 7 și Andreea Lupu (CSM Iași)-locul 10, la etapa a treia din acest sezon al Circuitului European de cadeți, la sabie feminin, de la Meylan (Franța)

A treia etapă din Circuitul European de cadeți, la sabie masculin și feminin, individual și echipe mixte, a avut loc sâmbătă și duminică în orașul Meylan, din Franța.
La concurs s-au înscris, în total, la feminin și masculin, 234 de sportivi din 10 țări. România a fost reprezentată la Meylan de următorii sabreri:
MASCULIN: Alexandru Băiașu (ACS Duel), Vlad Grădișteanu (ACS Duel), Luca Munteanu (ACS Duel);
FEMININ: Ana Maria Ciobanu (CSM Iași), Andreea Lupu (CSM Iași), Ioana Radu (CSS Unirea Iași), Iuliana Vrabie (CSM Iași).
Cel mai bun rezultat al delegației României a fost obținut în proba feminină, de către Ioana Radu (foto, în stânga). Legitimată la CSS Unirea Iași, Ioana a încheiat concursul pe locul șapte după următorul parcurs: tabloul de 128 – liber; tabloul de 64 – 15-12 cu Calliane Ducrot (Franța); tabloul de 32 – 15-10 cu Lizie Moffat (Marea Britanie); tabloul de 16 – 15-14 cu Nele Eifler (Germania); tabloul de 8 – 5-15 cu Sarah-Camille Noutcha (Franța).
Un alt rezultat foarte bun a fost obținut de Andreea Lupu (CSM Iași), care s-a clasat pe locul 10. Sportiva pregătită de Alexandru Siriteanu a avut următorul parcul parcurs la Meylan: tabloul de 128 – liber; tabloul de 64 – 15-3 cu Emma Iserable (Franța); tabloul de 32 – 15-12 cu Iuliana Vrabie; tabloul de 16 – 12-15 cu Anne Poupinet (Franța).
Celelalte două sportive din România au încheiat concursul pe următoarele poziții: Iuliana Vrabie (CSM Iași) – locul 20, Ana Maria Ciobanu (CSM Iași) – locul 54.
În proba masculină, cei trei sabreri români au încheiat pe următoarele poziții: Vlad Grădișteanu (ACS Duel) – locul 39, Alexandru Băiașu (ACS Duel) – locul 106, Luca Munteanu (ACS Duel) – locul 123.
Următoarea etapă, a patra, din Circuitul European de cadeți, la sabie masculin și feminin, va avea loc în perioada 31 octombrie-1 noiembie, la Londra.
PARTENER OFICIAL AL FEDERAȚIEI ROMÂNE DE SCRIMĂ:

Articole similare

17 spadasini români concurează sâmbătă și duminică la etapa din Circuitul European de cadeți de la Bratislava

Federatia Romana de Scrima
12 ani

Iulian Teodosiu, locul 12 la etapa de Cupă Mondială de sabie de la Atena

Federatia Romana de Scrima
12 ani

CSA Steaua1 a câștigat Cupa României la floretă feminin echipe, de la Timișoara

Federatia Romana de Scrima
11 ani
Exit mobile version