Federația Română de Scrimă
Concursuri internaționale

Grand Prix Budapesta 2022 – spadă

Grand Prix Budapesta 2022 – spadă, feminin, seniori

Cele trei sportive tricolore calificate pentru tabloul principal la Grand Prix-ul de la Budapesta au intrat în luptă din primul tur. Din păcate, rezultatele au fost slabe. Alexandra Predescu s-a înfruntat cu poloneza Martyna Swatowska-Wenglarczyk, care s-a impus fără probleme în fața româncei, învingând-o cu 15-7. Amalia Tătăran s-a întâlnit cu o reprezentantă a Statelor Unite, Katharine Holmes. Americanca s-a impus în cele din urmă cu 15-9. În fine, Greta Vereș a pierdut greu, la o singură tușă, meciul disputat în compania cehoaicei Katerina Saligerova, 13-14.  La final, Greta Vereș s-a clasat pe locul 45, Alexandra Predescu pe 50, iar Amalia Tătăran pe 55.

Grand Prix Budapesta 2022 – spadă, masculin, seniori

Adrian Dabija a fost singurul spadasin român calificat pe tabloul principal masculin în capitala Ungariei. În primul tur, el s-a înfruntat cu italianul Andrea Santarelli, în fața căruia a pierdut cu 6-15. Adrian s-a clasat pe poziția 61 în ierarhia finală.

 

Articole similare

Ștefan Popa a cucerit titlul național al cadeților la spadă masculin

Federatia Romana de Scrima
2 ani

Campionatul Național de floretă speranțe de la București, ziua 4: azi are loc proba feminină pe echipe

Federatia Romana de Scrima
11 ani

Anastasiia Yerofieienko și Mihnea Surcel s-au impus în ziua a doua în Cupa 1 Decembrie la floretă pentru copii și speranțe de la Satu Mare, ediția 40!

Federatia Romana de Scrima
9 ani
Exit mobile version