Federația Română de Scrimă
Știri

George Iancu: “Concursul de la Budapesta a fost o experiență de neuitat!”

Echipa masculină de sabie seniori a României a câștigat duminică, 23 noiembrie, prima etapă de Cupă Mondială, de la Budapesta. În componența Tiberiu Dolniceanu, Alin Badea, Iulian Teodosiu și George Iancu, echipa României a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului după ce a învins în finală Italia, scor 45-44. Succesul a fost unul deosebit pentru toată delegația României, dar pentru George Iancu (21 de ani) a avut o însemnătate aparte, tânărul sabrer fiind la prima competiție de acest gen la seniori.
Luni, 24 noiembrie, la puțin timp după ce a revenit în țară, sportivul de la CS Steaua a acordat un interviu pentru site-ul oficial al Federației Române de Scrimă.

Cum a fost pentru tine prima participare la o etapă de Cupă Mondială de sabie seniori?
A fost o experiență de neuitat. Mi-am dorit foarte mult această medalie. De când m-am apucat de scrimă am visat că într-o bună zi o să-mi cânte imnul României atunci când voi fi pe treapta întâi a podiumului. Chiar dacă am fost rezervă, cred că mi-am meritat locul și am meritat și medalia.

Ai avut emoții?
Foarte mari. Cred că am avut cele mai mari emoții dintre toți patru. În dimineața concursului nu mă așteptam să ajungem în finală, dar după ce am bătut Coreea de Sud în semifinale mi-am dat seama că totul e posibil.

Cum ai caracteriza evoluția ta de la individual, acolo unde o tușă te-a făcut să te oprești pe tabloul de 64?
După calificările de vineri, sâmbătă am simțit că pot urca mai sus. Dacă treceam de Daryl Homer, puteam ajunge fără probleme până pe tabloul de 16. La 14-14 a fost tensiune foarte mare, el mi-a făcut o fentă și a dat tușa decisivă. Din păcate, în acel moment s-a văzut lipsa mea de experiență.

Ce sfat le dai tinerilor scrimeri care speră să ajungă într-o zi ca și tine?
Să aibe multă încredere în ei, să facă totul pentru a depăși obstacolele care le apar în cale și să nu renunțe niciodată la visul lor.

Ce reprezintă pentru tine medalia de aur cucerită la Budapesta?
Medalia de la Budapesta a trezit în mine o ambiție și mai mare. Vreau mai mult de la mine. Îmi doresc să fac parte permanent din echipa națională de sabie și, alături de colegii și de antrenorii mei, să cuceresc cât mai multe medalii și cât mai strălucitoare.

Articole similare

Adam Macska (CS Satu Mare) a încheiat pe locul 17 etapa din Circuitul European de spadă cadeți masculin individul din Bratislava

Federatia Romana de Scrima
10 ani

GALERIE FOTO: Mihaela Leonte (CSS Quarto) și Adam Macska (CS Satu Mare) învingători în etapa a cincea a Circuitului Internațional de spadă „Olimpici”, de la Békéscsaba, la categoria până în 15 ani

Federatia Romana de Scrima
11 ani

Floretiștii de la CS Satu Mare au explicat secretul succesului: “Nu suntem doar colegi de echipă, suntem prieteni!”

Federatia Romana de Scrima
12 ani
Exit mobile version