Federația Română de Scrimă
Campionate naționale

George Dragomir a câștigat Campionatul Național de sabie tineret de la București, ediția 2018, în proba masculină individual

Sala de scrimă „Ana Pascu” din București găzduiește de joi și până duminică, în perioada 22-25 martie, ediția 2018 a Campionatului Național de Tineret la sabie. Se trage la individual și pe echipe, la masculin și feminin, iar la start sunt prezenți sabreri de la toate cluburile de profil din țară.
Joi, 22 martie 2018, de la ora 9:00 a avut loc cea dintâi probă: sabie masculin individual. Au fost prezenți 26 de sportivi, iar în acest an medalia de aur și titlul de campion național au fost câștigate de către George Dragomir. Legitimat la CSM Unirea Slobozia, George l-a învins în finală pe Matei Aniculoesei, de la CSA Steaua, scor 15-7. Pe locul trei s-au clasat, la egalitate, Sorin Eftimie (CS Dinamo) și Răzvan Stănescu (CSM Unirea Slobozia).
Rezultatele de pe tabloul de 8 ale concursului de azi pot fi văzute mai jos:

Programul următoarelor trei zile de concurs este:
VINERI, 23 MARTIE 2018
Ora 9:00 – sabie masculin echipe;
SÂMBĂTĂ, 24 MARTIE 2018
Ora 9:00 – sabie feminin individual;
DUMINICĂ, 25 MARTIE 2018
Ora 9:00 – sabie feminin echipe.
GALERIE FOTO de la proba masculină individual din cadrul Campionatului Național de sabie tineret de la București, ediția 2018, puteți vedea AICI.
Clasamentul complet al Campionatului Național de sabie tineret de la București, ediția 2018, în proba masculină individual poate fi văzut AICI.
Toate detaliile concursului de la Sala de scrimă „Ana Pascu” din București vor fi pe www.frscrima.

Articole similare

Ramona Calcan – locul 8, Denisa Barosan – locul 48 la Cracovia

Federatia Romana de Scrima
13 ani

Sofia Elena Corlătescu este campioana României U15 la sabie feminin

Federatia Romana de Scrima
3 ani

Ultima zi a Naționalelor de sabie pentru seniori

Federatia Romana de Scrima
5 ani
Exit mobile version