Ministrul Tineretului și Sportului, Gabriela Szabo, a deschis joi, 9 aprilie 2015, la Stadionul Comunal Corbeanca din sat Tamași (Comuna Corbeanca), evenimentul ”Ziua Sportului pentru Toți”.
Timp de două ore, pe terenul din incinta Stadionului Comunal Corbeanca, toate cele șapte secții de la ACS Corbeanca – Fotbal, Handbal, Karate, Scrimă, Gimnastica artistică, Aikido, Dans sportiv-Balet – au susținut, în prezența Ministrului Tineretului și Sportului, Gabriela Szabo -, demonstrații în atelierele special pregătite de către organizatori.
Atelierul de scrimă a fost susținut de către Virgil Sălișcan, cel care predă floretă în Corbeanca. Invitată specială a secției de scrimă din Corbeanca a fost Alexandra Predescu (legitimată la CSA Steaua), proaspătă campioană mondială la spadă cadeți la Tashkent. Alexandra a fost felicitată cu această ocazie de către Ministrul Tineretului și Sportului, Gabriela Szabo, pentru succesul de la Tashkent. „O felicit pe Alexandra pentru rezultatul excelent de la Tashkent și îi doresc mult succes la următoarele concursuri. Sper să o vedem peste câțiva ani pe podium la Jocurile Olimpice”, a spus Gabriela Szabo, Ministrul Tineretului și Sportului, cea care a acceptat cu drag invitația micilor scrimeri din Corbeanca de a face o fotografie împreună.
Alexandra a primit felicitări și din partea organizatorilor, care i-au oferit un superb buchet de flori. „Vă mulțumesc pentru primirea făcută. Sunt onorată să mă aflu în mijlocul atâtor copii care fac mișcare și îi îndemn pe toți să meargă cu drag la sport și să ducă o viață cât mai sănătoasă”, a spus Alexandra, sportivă descoperită, crescută și formată de către Alina Ciuculescu la clubul ACS Stesial București.
Sportivii care au susținut demonstrații pentru toți cei prezenți la eveniment au fost următorii: Alin Joița, Bogdan Buricatu, Mihai Scarlat, Mihai Radu, George Munteanu și Cristina Petraru.
”Ziua Sportului pentru Toți” s-a adresat sportului din mediul rural. Importanța sportului rural primește noi valențe și se modelează pe condițiile zilelor noastre. Scopul evenimentului a fost atragerea unui număr cât mai mare de copii către activitățile sportive. Evenimentul a fost organizat de Asociația Club Sportiv ”Corbeanca” în parteneriat cu Primăria Corbeanca.
PARTENER OFICIAL AL FEDERAȚIEI ROMÂNE DE SCRIMĂ: