Federația Română de Scrimă
Știri

FR Scrimă invită elevii bucureşteni să descopere tainele scrimei

Ministerul Tineretului şi Sportului, alături de nouă federaţii de sport din România, va organiza pe 8 aprilie un adevărat maraton sportiv în cadrul evenimentului “Sportul Altfel”. Aproximativ 2.000 de elevi de la şcolile şi liceele din Bucureşti vor putea descoperi tainele mai multor sporturi extrem de atractive, într-o acţiune ce va avea loc pe stadionul naţional de rugby “Arcul de Triumf” şi terenurile adiacente aflate în spatele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.
Printre federaţiile care susţin acest eveniment se numără şi Federaţia Română de Scrimă. Instituţia condusă de fostul campion olimpic la sabie, Mihai Covaliu, invită toţi elevii din Bucureşti să descopere tainele scrimei, un sport despre care se spune că este un adevărat şah pe planşă. Zece antrenori de la floretă, spadă şi sabie vor sta la dispoziţia copiilor, iar câţiva sportivi vor face demonstraţii de scrimă pe 8 aprilie, timp de patru ore, între 10:00 şi 14:00.
Antrenorii delegaţi de Federaţia Română de Scrimă sunt:
Floretă: Ana Pavel, Sălişcan Virgil, Mihai Predescu
Spadă: Alina Ciuculescu, Ioan Popa, Lucian Burchel
Sabie: Ioana Preduţoiu, Cătălina Anghel, Cristian Lupu, Irina Covaliu.
În afara Federaţiei Române de Scrimă, la evenimentul “Şcoala Altfel” vor mai participa: Federaţia Română de Fotbal, Federaţia Română de Rugby, Federaţia Română de Volei, Federaţia Română de Atletism, Federaţia Română de Lupte, Federaţia Română de Judo şi Federaţia Română de Triatlon.

Articole similare

UPDATE 3: Bianca Pascu s-a calificat pe tabloul principal de 64 la Campionatul Mondial de scrimă de la Moscova, în proba de sabie feminin individual

Federatia Romana de Scrima
11 ani

Cupa României la spadă seniori are loc la Constanța de miercuri și până sâmbătă în Sala Flămânda

Federatia Romana de Scrima
10 ani

UPDATE 13: Tiberiu Dolniceanu-Matyas Szabo 15-11, în finala Grand Prix-ului de sabie seniori masculin de la Moscova

Federatia Romana de Scrima
11 ani
Exit mobile version