Federația Română de Scrimă
Campionate Mondiale

Emma Șonț – locul 12 mondial la spadă junioare!

Cadeți, spadă, feminin, individual

Din cele trei spadasine tricolore prezente în concurs, două nu au reuşit să treacă de faza grupelor, Andreea Muntean şi Ana Tomşa. Emma Şonţ a fost singura româncă de pe tablou. Cu cinci victorii în grupă, Emma s-a calificat  direct în turul secund. Aici a învins-o fără probleme pe daneza Fenja Apsarah Redlich, cu 15-6, mergând în 16-imi. Următoarea adversară a fost Martina Torrego, din Spania, de care Emma a dispus cu 15-10. În optimi, sportiva tricoloră a întâlnit-o pe Aleyna  Erturk (Turcia). Meciul a fost extrem de drisputat și Emma a pierdut greu, cu 12-15 în fața celei care a și câștigat titlul mondial al probei. La final, Emma Șonț s-a clasat pe locul 12 în ierarhia generală, Ana Tomșa a încheiat pe locul 90, iar Andreea Muntean pe 94.

REZULTATELE DIN GRUPE:

ANDREEA MUNTEAN – GRUPA A 6-A

EMMA ȘONȚ – GRUPA A 8-A

ANA TOMȘA – GRUPA A 13-A

Cadeți, spadă, masculin, individual

Toți cei trei reprezentanți ai României în concursul masculin au trecut de faza grupelor, ajungând pe tablou. În primul tur al acestuia, doi dintre sportivii tricolori au fost eliminați: Marton Mezinger a pierdut greu, 13-15, cu austriacul Marwin Kohlweg, iar Cristian Corbu a fost învins de estonianul Nikita Doronin (15-8). Singurul spadasin român care a mers în turul secund a fost Rareș Marghescu, ieșit învingător din disputa cu indianul Agamvir Singh (15-8). În turul al doilea, Rareș a cedat la limită (14-15) în înfruntarea cu belgianul Lars Toch și a părăsit competiția. Rareș a ocupat locul 49 în clasamentul final, Cristian Corbu s-a clasat al 80-lea, iar Marton Mezinger al 86-lea.

REZULTATELE DIN GRUPE:

MARTON MEZINGER – GRUPA A 7-A

RAREȘ MARGHESCU – GRUPA A 8-A

CRISTIAN CORBU – GRUPA A 16-A

Foto: Bizzi Team/FIE

Articole similare

Sâmbătă și duminică are loc la Timișoara a doua ediție a Cupei “Floreta”, etapă din Circuitul European U14

Federatia Romana de Scrima
9 ani

GALERIE FOTO: Echipa masculină de sabie a României a revenit acasă de la Mondialele din Rusia

Federatia Romana de Scrima
12 ani

Campionatul European de cadeți și juniori de la Plovdiv, ziua 10, proba 24: România trage la sabie juniori masculin echipe

Federatia Romana de Scrima
10 ani
Exit mobile version