Federația Română de Scrimă
Concursuri internaționale

Emilia Corbu – locul 14 la Torino

Torino – Grand Prix 2023 – floretă

Seniori, feminin, individual

Toate cele șase floretiste tricolore au depășit fără probleme faza grupelor, cinci dintre ele calificându-se pe tabloul preliminar, iar Emilia Corbu intrând pe tabloul principal.

Mălina Călugăreanu a ieșit în turul al doilea, după ce a cedat cu 9-15 la Aida Mohamed (Ungaria).

Rebeca Cândescu a fost eliminată din primul tur, de către Alely Hernandez (Mexic), care s-a impus cu 15-10.

Andreea Dincă a trecut de primul tur (15-7 cu Delphine Groslambert, din Belgia), însă a pierdut greu, cu 10-12 la franțuzoaica Jade Marechal.

Și Anca Săveanu a trecut de primul tur preliminar (15-8 cu poloneza Dominika Wasilczuk), dar a fost întrecută în turul doi de Soeun Sim, din Coreea de Sud (4-15).

Karina Vasile a fost învinsă din primul tur de grecoaica Stavroula Garyfallou (12-15).

Pe tabloul principal, Emilia Corbu a trecut de primul tur cu o victorie la Freya Cenker (Austria), 15-6, iar în 16-imi a dispus cu 15-8 de japoneza Reina Iwamoto.

Emilia a cedat în optimile de finală, 8-15 la Jessica Zi Jia Guo (Canada), ocupând la final locul 14.

Foto: FIE/Bizzi Team

.
.
Foil Womem
In photo: TAFFEL Sara
Photo Augusto Bizzi
Foil Womem
In photo: PATRU Morgane
Photo Augusto Bizzi
.
.

Foil WOMEN
In photo: IWAMOTO Reina VS CORBU
Photo Augusto Bizzi

Foil Womem
In photo: CORBU Emilia
Photo Augusto Bizzi
.

Articole similare

Cupa LPS la spadă pentru copii și speranțe de la Craiova programează sâmbătă întrecerile masculine

Federatia Romana de Scrima
12 ani

LIVE: Campionatul Național de Scrimă pentru copii, ediția 2017, ziua 6, proba 12: spadă masculin echipe 12-13 ani. CRBL și Virgil Stănescu sunt invitații FR Scrimă la festivitatea de premiere!

Federatia Romana de Scrima
9 ani

Cristina Constantinescu (ACS Stesial) a câștigat prima etapă din Circuitul European U14 la spadă feminin de la Salonic

Federatia Romana de Scrima
11 ani
Exit mobile version