Federația Română de Scrimă
Știri

Decizie FIE: Gata cu măştile în culori diferite!

Federaţia Internaţională de Scrimă (FIE) a decis de curând, în urma unui vot al Comitetului Executiv, că va interzice măştile de culori diferite la toate competiţiile desfăşurate sub patronajul său. Comitetul Executiv va aproda un singur logo pe măşti sau o singură culoare pentru întreaga echipă prezentă la competiţiile internaţionale. Cea mai afectată de această decizie va fi echipa de spadă a României, unde Ana Maria Brânză, Simona Pop şi Maria Udrea au măşti în culori diferite. Ana are mască galbenă, Simona are mască albastră, iar Maria are mască de culoare roşie. Ce vor alege fetele noastre? Au răspuns la această întrebare primii doi oameni din conducerea FRS, Mihai Covaliu şi Ana Pascu.
“Probabil că vom alege o singură culoare. Fetele vor alege culoare în care se simt cel mai bine”, a declarat preşedintele FRS, Mihai Covaliu, completat de Ana Pascu, preşedintele de onoare al FRS şi vicepreşedinte al FIE şi membru în Comitetul Executiv al FIE: “Vom face un tricolor pe măşti sau vom alege o singură culoare. Încă nu ştiu foarte exact ce vom alege. Depinde şi de dorinţa fetelor”.
Cel mai probabil, decizia va intra în vigoare la Campionatele Mondiale de seniori de la Kazan (Rusia), din perioada 15-23 iulie.

Articole similare

Ana Maria Popescu (CSA Steaua) a ocupat locul șase la Grand Prix-ul de spadă feminin de la Doha

Federatia Romana de Scrima
7 ani

Cristina Constantinescu (CSA Steaua) – locul 49 și Matei Bunea (CSS Quarto) – locul 86 la etapa din Circuitul European de spadă cadeți de la Helsinki

Federatia Romana de Scrima
6 ani

GALERIE FOTO: Dueluri spectaculoase ale marilor campioni ai scrimei românești în Piața Unirii din Cluj Napoca

Federatia Romana de Scrima
10 ani
Exit mobile version