Federația Română de Scrimă
Concursuri în țară

Cupa României la spadă – masculin, seniori, echipe

Cincisprezece echipe s-au prezentat la startul concursului disputat azi la Craiova. Dintre acestea, patru au venit de peste Dunăre, din Bulgaria. În sferturi s-au calificat CS Universitatea Craiova 1 (45-33 cu CS Universitatea Craiova 3), CS Universitatea Craiova 2 (45-27 cu CSA Steaua), CSM Satu Mare (45-43 cu NSA) și CS Dinamo (45-25 cu Cherno More 69). Penultimul act a adus un duel între olteni, CS Universitatea Craiova 1 și 2 duelându-se pentru un loc în finală. A învins prima echipă, care s-a impus cu 45-34, după un meci pe care l-a dominat de la cap la coadă. În a doua semifinală a izbândit CS Dinamo – 37-36 cu Satu Mare, la capătul unei întâlniri în care totul a fost pe muchie de cuțit până în ultima secundă.

Finala a fost controlată de dinamoviști, care nu au avut emoții, conducând constant și încheind cu 45-35. Clasamentul final: 1. CS Dinamo București 1 (Dorin Băzăvan, Adrian Dabija, Alexandru Oroian. Andrei Timoce), 2. CS Universitatea Craiova 1 (Liviu Dragomir, Alin Mitrică, Mario Perșu, Alin Sbîrcia), 3. CS Universitatea Craiova 2 (Lucian Ciovică, Alexandru Nyisztor Csaki, Ovidiu Părvuleasa, Ștefăniță Vîlceanu), 4. CSM Satu Mare (Lehel Nagy, Marton Szep, Adrian Szilagyi), 5. Cherno More 69 – Bulgaria (Ilia Chakarov, Jivko Chavdarov, Hristo Rousev, Rosislav Rousev), 6. CSA Steaua București (Răzvan Crăciun, Mihai Petre, Adrian Stanciu, Sebastian Tirman), 7. CS Universitatea Craiova 3 (David Biro, Mihai Ciovică, Mihail Oprea), 8. NSA – Bulgaria (Marin Atanasov, Iordan Gabalov, Zsetlozar Iskrov).

Articole similare

Campionatul Național de sabie pentru tineret, ediția 2018, va avea loc de joi și până duminică la București

Federatia Romana de Scrima
8 ani

Gheorghe Boroi: “Sper ca floreta românească să revină în prim-plan prin intermediul Cupei Europei”

Federatia Romana de Scrima
12 ani

Urmează Atena, Budapesta și Padova!

Federatia Romana de Scrima
7 ani
Exit mobile version