Federația Română de Scrimă
Concursuri internaționale

Cupa Mondială la spadă – Kazan – feminin, echipe

România a avut echipă înscrisă doar în concursul feminin, iar tricolorele (Bianca Benea, Ana Maria Popescu, Greta Vereș, Amalia Tătăran) au eliminat în primul tur al tabloului principal reprezentativa Kazahstanului, cu 45-36. În optimile turneului, România a cedat la mare luptă, cu 33-34, în fața Coreei de Sud, după un meci în care fetele noastre au condus până înaintea ultimului releu. Tricolorele au ajuns astfel să lupte îm turneul pentru locurile 9-16. Aici au înfruntat Elveția într-o partidă care a repetat „scenariul sud-coreean”. Româncele au intrat în ultimul releu cu avantaj pe tabelă, însă Amalia Tătăran a cedat la Noemi Moeschlin și echipa helvetă s-a impus cu 45-44. Următoarea adversară a româncelor a fost a fost echipa Egiptului. Tricolorele au cedat cu 39-45 și au disputat meciul pentru locul 15 împotriva echipei Canadei. După un debut indecis, fetele noastre  nu au mai cedat initiativa, au păstrat o diferență liniștitoare pe tabelă pentru o victorie cu 45-31. România a încheiat competiția pe locul 15.

Credit foto: Augusto Bizzi/FIE

Articole similare

Scrima aduce încă două medalii pentru România la Jocurile Europene Baku 2015: aur pentru echipa de spadă feminin și argint pentru echipa de sabie masculin!

Federatia Romana de Scrima
11 ani

GALERIE FOTO: Alexandra Predescu (CSA Steaua) a dat azi startul la Marea Pedalare, eveniment organizat de ProSport

Federatia Romana de Scrima
11 ani

Astăzi are loc ediția a VI-a a Trofeului Pellegrini la floretă seniori, la feminin și masculin

Federatia Romana de Scrima
11 ani
Exit mobile version