Federația Română de Scrimă
Știri

Cupa Federației la sabie de la București, ziua 1: azi are loc proba masculină la cadeți

Sezonul competițiilor oficiale organizate de către Federația Română de Scrimă în 2015 se încheie în această săptămână, la București, odată cu întrecerile Cupei Federației la sabie, cadeți și juniori, feminin și masculin.
Astfel, de joi și până duminică, în perioada 19-22 noiembrie, Sala de scrimă Floreasca din București va găzdui  întrecerile Cupei Federației la sabie, cadeți și juniori, feminin și masculin.
Joi, 19 noiembrie, de la ora 9:00 a început proba masculină la cadeți. La start s-au prezentat 39 de sportivi de la toate cluburile de sabie din țară. Se vor trage două tururi de grupe, iar apoi toți sportivii vor ajunge pe un tablou incomplet de 64, de eliminare directă.
Programul celor patru zile de concurs este următorul:
Joi, 19 noiembrie – ora 9:00 – sabie masculin cadeți;
Vineri, 20 noiembrie – ora 9:00 – sabie masculin juniori;
Sâmbătă, 21 noiembrie – ora 9:00 – sabie feminin cadeți;
Duminică, 22 noiembrie – ora 9:00 – sabie feminin juniori.
Concursurile dedicate Cupei Federației, indiferent de armă, se desfășoară doar la cadeți și juniori, exclusiv la individual.
Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent cu toate detaliile întrecerilor din Cupa Federației la sabie, cadeți și juniori, feminin și masculin.
PARTENER OFICIAL AL FEDERAȚIEI ROMÂNE DE SCRIMĂ:

Articole similare

Campionatul Național de seniori – sabie masculin, echipe

Federatia Romana de Scrima
8 ani

Talida Enache (CS UNEFS) – locul 5 și Mihaela Leonte (CSS Quarto) – locul 6 la etapa din Circuitul European de cadeți de la Zrenjanin, în proba de spadă feminin individual

Federatia Romana de Scrima
9 ani

Galerie foto de la Trofeul Belgradului, etapă satelit din cadrul Cupei Mondiale de spadă seniori

Federatia Romana de Scrima
11 ani
Exit mobile version