Federația Română de Scrimă
Campionate naționale

Campionatul Național de Speranțe – floretă, feminin, echipe

Şase echipe feminine s-au prezentat la startul Naţionalelor U15. CS Satu Mare şi Corona Braşov s-au calificat în semifinale după victorii la Triumf Bucureşti (45-38), respectiv ACS Balestra 2 (45-30). În penultimul act, prima echipă a clubului Balestra s-a impus fără probleme în disputa cu CS Satu Mare (45-16), fără să piardă nici un releu. În a doua semifinală, ACS Floreta Timişoara a trecut de Corona Braşov cu 45-40, după ce la jumătatea meciului a fost condusă cu 24-18 şi 28-27. Din păcate pentru timişorence, finala a fost la dispoziţia echipierelor Balestrei, care au învins cu 45-22. În finala mică, pentru medalia de bronz, Corona a câştigat cu 45-17 disputa cu CS Satu Mare.

Clasamentul final a fost următorul: 1. ACS Balestra 1 (Andreea Dincă, Mara Neagu Culea, Maria Paula Radu, Daria Roşca), 2. ACS Floreta Timişoara (Miruna Ştefania Husu, Ingrid Vera Miti Bikfalvi, Catinca Andreea Polschi, Iulia Paula Popescu), 3. Corona Braşov (Enya Male, Alexandra Olaru, Denisa Pescăruş, Sonia Tighinean), 4. CS Satu Mare (Maria Chiorean, Rebeka Draveczki, Sara Serghie, Diana Virag), 5. ACS Balestra 2 (Maria Danilov, Amalia Teodora Ion, Iana Manolache Passima, Alexandra Tănase), 6. Triumf Bucureşti (Jacqueline Jilavu, Dalia Preda, Alexia Stan).

De joi, 10 octombrie, atenţia pasionaţilor de scrimă se mută la Râşnov, acolo unde vor avea loc Naţionalele de sabie pentru Speranţe, competiţie care se va încheia duminică, 13 octombrie.

Articole similare

C.E. Seniori – Dusseldorf 2019 – floretă feminin, spadă masculin, individual

Federatia Romana de Scrima
5 ani

Daniel Gavriluț, locul 32 în proba de spadă a primei etape din Circuitul European de cadeți din Ungaria

Federatia Romana de Scrima
10 ani

Campionatul Național de spadă speranțe de la București, ediția 2017, ziua 1: azi are loc proba feminină la individual

Federatia Romana de Scrima
7 ani
Exit mobile version