Federația Română de Scrimă
Știri

Campionatul Național de floretă cadeți de la Satu Mare, ediția 2017, ziua 1: azi are loc proba feminină la individual

Sala de scrimă “Alexandru Csipler” din Satu Mare găzduiește de marți și până vineri, în perioada 7-10 februarie, ediția 2017 a Campionatului Național de floretă pentru cadeți. Concursul are loc la feminin și masculin, la individual și pe echipe.
Marți, 7 februarie, în prima zi de concurs este programată proba feminină la individual. De la ora 9:00 s-au prezentat la start 27 de sportive de la CS Satu Mare, CSA Steaua, ACS Balestra, CSTA București și CS Farul Constanța. Se vor trage două tururi de grupe preliminare, iar apoi toate sportivele vor ajunge pe un tablou incomplet de 32, de eliminare directă.
În 2016, podiumul Campionatului Național de floretă pentru cadeți, în proba feminină la individual, a arătat astfel: 1. Raluca Văcărașu (CS Farul Constanța), 2. Teodora Sîrbu (CSU Poli Timișoara), 3. Raluca Drăghici (CS Farul Constanța) și Anca Săveanu (CSA Steaua).
Programul următoarelor trei zile de concurs din cadrul Campionatului Național de floretă pentru cadeți de la Satu Mare este:
MIERCURI, 8 FEBRUARIE
Ora 9:00 – floretă feminin echipe;
JOI, 9 FEBRUARIE
Ora 9:00 – floretă masculin individual;
VINERI, 10 FEBRUARIE
Ora 9:00 – floretă masculin echipe.
După cele patru zile de concurs la Naționale, sîmbătă, 11 februarie, va avea loc Cupa Satu Mare – Memorial “Ecaterina Stahl” (ediția a VIII-a) la floretă feminin – etapă din Circuitul European de cadeți, iar duminică, 12 februarie se va disputa a treia ediție a Cupei Satu Mare – “Memorial Vasile Costa” la floretă masculin.
Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent cu toate detaliile din această săptămână de floretă de la Satu Mare.

 

Articole similare

Benjamin Bodo, primul campion din 2017! Sportivul de la CSU Poli Timișoara a câștigat medalia de aur la Campionatul Național de floretă juniori, în proba masculină la individual de la Izvorani

Federatia Romana de Scrima
9 ani

GALERIE FOTO: Echipa de floretă CSA Steaua, invitată la Realitatea TV în emisiunea “Dimineața de știri”

Federatia Romana de Scrima
11 ani

Cupa României la floretă seniori de la Timișoara, ziua 2: azi are loc proba masculină pe echipe

Federatia Romana de Scrima
11 ani
Exit mobile version