Federația Română de Scrimă
Campionate Mondiale

C.M. Budapesta 2019 – spadă, feminin, individual

Ana Maria Popescu și Amalia Tătăran – calificate pe tabloul principal

Astăzi, în calificările individuale de la spadă au intrat trei românce. Bianca Benea a avut trei victorii în grupă, a trecut de Maia Guchmazova (Georgia) cu 15-11, dar a cedat în fața colegei sale de echipă, Amalia Tătăran, cu 6-15. Astfel, Amalia, venită după cinci victorii în grupă, a sărbătorit astăzi atât ziua de naștere cât și accederea pe tabloul principal, alături de Ana Maria Popescu. Joi, în primul tur, Amalia Tătăran o va înfrunta pe Katharine Holmes (S.U.A.).

Maria Udrea a avut cinci victorii în grupă, dar a pierdut în al doilea tur de calificare în fața spadasinei din Uzbekistan, Malika Khakimova, cu 11-15.

Ana Maria Popescu este calificată direct pe tabloul principal de 64, acolo unde – pe 18 iulie – o va întâlni pe Lizzie Asis, din Venezuela.

Foto: FIE/Bizzi Team

Articole similare

România, locul patru la etapa din Circuitul European cadeți, proba de floretă pe echipe, de la Bratislava

Federatia Romana de Scrima
11 ani

Andreea Niculai (CSS1 Constanța) a câștigat Campionatul Național de scrimă pentru copii de la București, ediția 2018, în proba de spadă feminin, categoria 12-13 ani

Federatia Romana de Scrima
8 ani

Radu Nițu – bronz în Antalya!

Federatia Romana de Scrima
3 ani
Exit mobile version