Federația Română de Scrimă
Campionate Europene

C.E. de cadeți și juniori – Foggia 2019 – juniori, floretă feminin, echipe

Echipa României (Rebeca Cândescu, Andreea Gheorghe, Anca Săveanu, Teodora Sîrbu) a început bine concursul, câștigand cu 45-35 meciul cu reprezentativa Marii Britanii. În sferturi tricolorele au întâlnit echipa Germaniei, pe care au condus-o cu 10-6 și cu 30-29. Pe final însă, fetele noastre au cedat, iar adversarele s-au impus cu 42-35. În turneul pentru locurile 5-8, tricolorele au fost învinse de Franța, cu 42-22, însă au terminat concursul pe locul 7, învingând Ucraina cu 45-37 într-un meci de clasament, în timp ce primele trei poziții ale ierarhiei au fost ocupate de Italia, Rusia și Ungaria.

Sursă foto: FIE

Articole similare

Pop, Gherman și Constantin își cunosc adversarele din grupele preliminare de spadă la Mondialul de la Kazan

Federatia Romana de Scrima
12 ani

CSA Steaua a cucerit titlul național al speranțelor la sabie echipe feminin!

Federatia Romana de Scrima
5 luni

GALERIE FOTO: Sportivii de la CSS Quarto, CSA Steaua și ACS Balestra au susținut azi o nouă serie de demonstrații de scrimă pentru 170 de copii de la Școala Generală „Mircea Sântimbreanu” din București

Federatia Romana de Scrima
12 ani
Exit mobile version