Federația Română de Scrimă
Știri

Bianca Benea: “Această medalie este un prim vis împlinit!” Vezi o GALERIE FOTO inedită cu proaspăta medaliată de la Maribor!

La mai puțin de 24 de ore de la prima medalie importantă din cariera ei – bronz la Campionatul European de spadă cadeți feminin individual – Bianca Benea a vorbit pentru site-ul www.frscrima.ro despre trăirile unei zile de excepție.
“Vreau să cred că am făcut fericită toată România. Este cea mai bună performanță a mea. De un an de zile mă gândesc doar la această medalie și toate eforturile mele și ale antrenorului Nicolae Ille au fost răsplătite. În 8, la 15-13 m-a uitat la domnul antrenor care era cu mâinile în sus și țopăia de fericire, iar ceilalți români din tribune erau și ei foarte bucuroși. Apoi mi s-au înmuiat picioarele. Am căzut pe planșă și îmi venea să plâng de fericire. Pur și simplu nu îmi venea să cred că am o medalie. Din păcate, în semifinale a intervenit automulțumirea și emoțiile. Mi-e ciudă că am condus cu 11-9 și am simțit că pot ajunge în finală. Dar nu a fost să fie. Sunt totuși fericită de ceea ce am realizat”, a declarat Bianca, care a ținut să mai facă o precizare: “Vreau să îi mulțumesc în mod special domnului antrenor Nicolae Ille pentru tot ceea ce a făcut pentru mine în acești ani de când lucrăm împreună. Medalia aceasta este și a dânsului!”

Nicolae Ille: “Nu am cuvinte să descriu ceea ce simt acum!”

Antrenorul Nicolae Ille, cel care se ocupă de pregătirea Biancăi, era extrem de emoționat vineri dimineața. Acesta a recunoscut că nu a dormit aproape toată noaptea, dar fericirea pe care o simte este la cote maxime. “Încă nu știu ceea ce simt. Nu am cuvinte să descriu ceea ce simt acum. Cred că o să ne dăm seama de ceea ce am realizat peste câteva săptămâni. Sunt foarte fericit. Cred că Bianca putea obține o medalie mai strălucitoare, dar a fost foarte bine și așa. Sper ca pe echipe să ajungem în finală”, a spus Nicolae Ille.

Bianca Benea, produs 100% al școlii de scrimă din Oradea

În vârstă de 16 ani, pe care i-a împlinit pe 19 februarie, Bianca Benea este un produs 100%  al școlii de scrimă orădene. Legitimată la CSM Oradea, Bianca este pregătită de către antrenorul Nicolae Ille, iar la finalul lui 2014 a fost nominalizată de către Federația Română de Scrimă la secțiunea speranțele anului 2015. Iar Bianca a confirmat imediat încrederea acordată prin medalia de joi, de la Maribor.
Parcursul pe care l-a avut Bianca joi, 26 februarie 2015, în proba de spadă cadeți feminin individual din cadrul Campionatului European de la Maribor a fost următorul: tabloul de 128 – liber; tabloul de 64 – 15-14 cu Jana Nemcova (Slovacia); tabloul de 32 – 15-13 cu Anastasia Soldatova (Rusia), tabloul de 16 – 12-5 cu Kateryna Chorniy (Ucraina); tabloul de 8 – 15-12 cu Alessandra Bozza (Italia); semifinale – 13-15 cu Federica Isola (Italia).
Vezi mai jos o galerie foto inedită cu trăirile Biancă și ale delegației României pe tot parcursul zilei de joi, 24 februarie.

11016076_10152586036361470_6238320307059363083_n  
 
FOTO: Florin Gheorghe, Valeriu Roșu și Augusto Bizzi

Articole similare

Astăzi începe la Râșnov ediția a doua a Cupei Mușchetarul la sabie pentru copii și cadeți

Federatia Romana de Scrima
8 ani

UPDATE 9: Tiberiu Dolniceanu s-a oprit în sferturi de finală la Grand Prix-ul de la Budapesta

Federatia Romana de Scrima
10 ani

C.M. Budapesta 2019 – spadă, masculin, individual

Federatia Romana de Scrima
5 ani
Exit mobile version