Federația Română de Scrimă
Concursuri internaționale

Aur și bronz pentru Radu Nițu și Vlad Covaliu la Tunis!

Cupa Mondială juniori sabie – Tunis

Masculin, juniori, individual

Nouă sabreri români s-au prezentat la startul etapei de Cupă Mondială de sabie rezervată juniorilor, de la Tunis. Toți au reușit să se califice pe tabloul principal.

Luca Radu a fost eliminat în turul al doilea, după 7-15 cu francezul Lucas Guilley, același lucru întâmplându-se și în cazurile lui Rareș Gheorghe (7-15 cu Michel Choueiry, Franța) și Alexandru Eva (4-15 cu maghiarul Kornel Pech).

În schimb, Marco Șovar și Vlad Covaliu și-au învins adversarii din turul secund. Marco a făcut 15-5 cu germanul Matthis Husmann, iar Vlad a trecut cu 15-4 de algerianul Mohamed Abderrahmani. Cei doi tricolori s-au înfruntat în turul al treilea, unde Vlad Covaliu s-a impus cu 15-11. Și Mihnea Enache a ajuns în turul al treilea, după victoria cu 15-13 reușită în fața francezului Jean Hutmann Bisch. Mihnea a pierdut însă în 16-imi, cu 10-15, la un alt francez, Axel Pogu.

Casian Cîdu l-a învins în turul secund pe turcul Enes Talha Kalender (15-7) și a cedat în 16-imi la Remi Garrigue (Franța), cu 12-15.

Dacian Enache l-a întrecut în primul tur pe suedezul Daniel Carlstedt Ringius (15-12) și ș-a întâlnit în turul al doilea pe Radu Nițu, care s-a impus cu 15-4. Radu l-a învins apoi, în 16-imi, pe spaniolul Jaime Florez (15-7).

În optimi, Vlad Covaliu a trecut cu 15-6 de germanul Jarl Kuerbis, în timp ce Radu Nițu l-a eliminat pe egipteanul Ahmed Hesham (15-7).  În sferturi, Vlad l-a învins și pe Santiago Madrigal (Spania), cu 15-9, iar Radu a dispus cu 15-13 de francezul Axel Pogu, și cei doi români s-au întâlnit în semifinale. Câștig de cauză a avut Radu, victorios cu 15-7.

În finală, Radu Nițu s-a luptat cu uzbecul Zuhriddin Kodirov, pe care l-a învins cu 15-7, cucerind medalia de aur de la Tunis. Vlad Covaliu a luat medalia de bronz, Mihnea Enache a terminat pe locul 18, Marco Șovar pe 22, Casian Cîdu pe 25, Luca Radu pe 34, Rareș Gheorghe pe 46, Alexandru Eva pe 47, iar Dacian Enache pe 64.

Articole similare

ACUM LIVE: România trage la Campionatul European de la Soci, în proba de floretă juniori feminin echipe

Federatia Romana de Scrima
6 ani

Alex Oroian – campionul României la spadă!

Federatia Romana de Scrima
2 ani

Șase scrimeri români trag în week-end la Grand Prix-ul de sabie masculin seniori de la New York

Federatia Romana de Scrima
9 ani
Exit mobile version