Federația Română de Scrimă
Știri

Astăzi are loc prima ediție a Cupei Carrefour la floretă pentru copii de la București

CSA Steaua, Federația Română de Scrimă, ACS Balestra și SC Carrefour România SA organizează duminică, 14 decembrie 2014, prima ediție a Cupei Carrefour la floretă pentru copii, feminin și masculin, doar la individual. Întrecerea va avea loc la Sala de Scrimă Ghencea din București, iar finalele se vor disputa în incinta Carrefour Berceni la următoarele categorii de vârstă: începători, sub 8 ani, 9-10 ani și 11-12 ani.
Programul concursului va fi următorul:
Ora 8:00 – floretă masculin 11-12 ani, floretă masculin sub 8 ani și floretă feminin sub 8 ani;
Ora 10:00 – floretă feminin 11-12 ani;
Ora 11:00 – floretă masculin 9-10 ani;
Ora 11:30 – începători;
Ora 12:30 – floretă feminin, 9-10 ani;
Ora 16:00 – finalele la toate categoriile de vârstă, în incinta Carrefour Berceni.
La categoriile 9-10 ani și 11-12 ani se pot folosi și lame 2. Copiii sub 8 ani vor folosi doar lame 2. Baveta electrică nu este obligatorie.
Sportivii clasați pe locurile 1-8 vor primi diplome, medalii, cupe și/sau premii.
Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent cu evoluția acestei întreceri.

Articole similare

GALERIE FOTO: Craiova, gazdă primitoare a campionilor din Caravana Scrimei Românești

Federatia Romana de Scrima
12 ani

GALERIE FOTO: Cela Musteață, Vlad Covaliu și Rareș Ailinca, primii învingători în Cupa Riposta la sabie pentru copii

Federatia Romana de Scrima
12 ani

CS Riposta1 a câștigat medaliile de aur la Campionatul Național de scrimă pentru copii, în proba de sabie feminin echipe, categoria 12-13 ani

Federatia Romana de Scrima
11 ani
Exit mobile version