Federația Română de Scrimă
Concursuri internaționale

Argint pentru Ana Maria Popescu la Dubai!

Ana Maria Popescu a încheiat anul 2021 cu o medalie de argint cucerită în proba individuală la Cupa Mondială găzduită de Emiratele Arabe Unite. În Dubai, Ana Maria a trecut de faza grupelor cu cinci victorii din tot atâtea meciuri disputate, iar pe tabloul principal a intrat direct în sferturile de finală. A depășit această fază printr-o victorie cu 15-5 la o reprezentantă a gazdelor, Zainab Al Hosany, pentru ca în semifinale, Ana Maria să o învingă pe Alanoud Al Saady (EAU), de care a dispus cu tot cu 15-5. Finala a fost disputată în compania estoniencei Katrina Lehis, pe care Ana Maria o învinsese anul acesta, la Tokyo, în semifinalele olimpice. De această dată, victoria i-a revenit Katrinei, care s-a impus la limită, cu 15-14. Ana Maria a obținut argintul concursului și a pierdut pentru a treia oară un meci împotriva estoniencei.

În competiția masculină, stelistul Andrei Burghelea s-a calificat în 16-imi, unde l-a întrecut pe Saif Ahmed (EAU) cu 15-12, însă a fost eliminat în optimi de către kazahul Elmir Alimzhanov, care s-a impus cu 15-9. La finele Open-ului din Dubai, Andrei s-a clasat pe locul 14.

Articole similare

Sportivii de la CSA Steaua și CS Contraatac vor susține duminică demonstrații de scrimă în Parcul Circului, în cadrul programului educațional “Ziua Copilului, Sport şi Bucurie”

Federatia Romana de Scrima
11 ani

Cerasela Drăgan (CSM Iași) – locul 13 și Andreea Lupu (CSM Iași) – locul 14 la etapa de Cupă Mondială de juniori de la Sosnowiec, în proba de sabie feminin individual

Federatia Romana de Scrima
9 ani

România a câștigat medaliile de argint la Campionatul Mondial de la Verona 2018, în proba de spadă juniori feminin echipe

Federatia Romana de Scrima
8 ani
Exit mobile version