Federația Română de Scrimă
Spadă

Andrei Timoce s-a calificat pe tabloul principal de 64 la etapa de Cupă Mondială de la Heidenheim, în proba de spadă seniori masculin individual

Orașul german Heidenheim găzduiește de joi și până sâmbătă, în perioada 25-27 ianuarie 2018, o nouă etapă de Cupă Mondială de spadă seniori masculin. Întrecerea din Germania se desfășoară la individual și pe echipe și reunește la start 316 sportivi din întreaga lume.
România este prezentă pe planșele de la Heidenheim cu patru sportivi: Andrei Timoce, Adrian Szilagyi, Bertalan Arkoși și Adam Macska. Legitimați la CSM Satu Mare, cei patru sunt coordonați de tehnicianul Csiszar Francis.
Andrei Timoce, Adrian Szilagyi, Bertalan Arkoși și Adam Macska au intrat în concurs azi, în calificările probei de spadă seniori masculin individual. Și, la finalul primei zile de la Heidenheim, Andrei Timoce s-a calificat pe tabloul principal de 64, în timp ce Adrian Szilagyi, Bertalan Arkoși și Adam Macska au fost eliminați.
Rezultatele spadasinilor români de joi, din Germania, au fost următoarele:
GRUPE PRELIMINARE

TABLOUL PRELIMINAR DE 256
Andrei Timoce – liber
Adam Macska – Hussain Kamal (FIE) 15-13
Bertalan Arkoși – Jason Pryor (SUA) 10-11
Adrian Szilagyi – Oleg Sokolov (Ucraina) 12-15
TABLOUL PRELIMINAR DE 128
Andrei Timoce – Linus Islas Flygare (Suedia) 15-10
Adam Macska – Maksym Khvorost (Ucraina) 12-14
TABLOUL PRELIMINAR DE 64
Andrei Timoce – Jason Pryor (SUA) 11-10.
Programul următoarelor două zile de concurs de la Heidenheim este:
VINERI, 26 IANUARIE
Ora 11:00 – tablou de 64 în proba individuală;
Ora 19:00 – semifinalele și finala în proba individuală;
SÂMBĂTĂ, 27 IANUARIE
Ora 10:00 – start probă pe echipe;
Ora 18:00 – finala mare în proba pe echipe.
Programul este adaptat după ora României.
Vineri, 26 ianuarie 2018, pe tabloul principal de 64, Andrei Timoce se va duela cu Kanan Aliyev (Azerbadjan), de la ora 13:05, ora României.
Următoarea etapă de Cupă Mondială de spadă seniori masculin, din sezonul 2017-2018, va avea loc în Canada, la Vancouver, în perioada 16-18 februarie 2018.
Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent cu evoluția spadasinilor români la Heidenheim.

Articole similare

Alexandra Mihaela Adoch a câștigat Cupa României la floretă feminin cadeți

Federatia Romana de Scrima
9 luni

Maria Popa (LPS Bihorul Oradea) a câștigat Campionatul Național de Scrimă pentru copii, ediția 2017, în proba de spadă feminin 10-11 ani. Pavel Bartoș le-a premiat pe micile campioane!

Federatia Romana de Scrima
7 ani

„Cupa Campionilor” 2024 – la sabie copii

Federatia Romana de Scrima
4 luni
Exit mobile version