Federația Română de Scrimă
Campionate naționale

Ana Tomșa duce la Satu Mare titlul național la sabie al cadetelor!

Concursul fetelor a fost unul spectaculos, cu multe meciuri frumoase, unul dintre acestea fiind chiar finala probei. În ultimul act au ajuns stelista Emma Șonț și Ana Tomșa (CS Satu Mare). Emma a eliminat-o în semifinale pe colega sa de club, Diana Dona, în timp ce Ana a trecut de o altă stelistă ajunsă în această fază – Ilinca Ionescu, pe care a învins-o cu 15-13. Ultimul act a început în nota de dominare a Emmei, care a condus ostilitățile și a avut la un moment dat 5-1 pe tabelă. A fost semnalul revenirii pentru Ana, care a punctat tușă cu tușă, a egalat la 5 și a luat conducerea cu 6-5. Emma a rămas în ofensivă încercând să recupereze, dar Ana s-a apărat bine și a punctat în continuare. Cu toate eforturile, Emma Șonț nu s-a mai apropiat de Ana Tomșa pe tabelă, aceasta din urmă impunându-se cu 12-9 și cucerind titlul național al cadetelor la spadă! Medaliile de bronz au fost obținute de Diana Dona (CSA Steaua) și Ilinca Ionescu (CSA Steaua).

REZULTATELE COMPLETE ALE TABLOULUI PRINCIPAL:

16-IMI:

Mara Ismaileanu (CS Farul Constanța) – Ioana Agbaș (CSȘ 1 Constanța) 15-6

Jazmin Ilyes (LPS Satu Mare) – Sophia Petroșianu (CS Satu Mare) 15-11

Daria Yousofian (CSȘ Steaua) – Eva Mateescu (CSȘ 1 Constanța) 15-9

Alexandra Drăgan (LPS Oradea) – Diana Tufan (CS Farul Constanța) 15-8

Alexia Frusinoiu (CSA Steaua) – Ana Vulcănescu (LPS Craiova) 15-13

Diana Dona (CSA Steaua) – Ana Poleucă (CSA Steaua) 15-8

Maria Stan (CSȘ 1 Constanța) – Diana Avramescu (CSȘ Quarto București) 15-8

Natalia Constantin (CSȘ Steaua) – Flavia Mihaela Ciuta (LPS Craiova) 15-11

Ștefania Lopătaru (CSM Corona Brașov) – Alesia Coardoș (CS Satu Mare) 15-11

Ana Tomșa (CS Satu Mare) – Ana Muntean (LPS Oradea) 15-8

Maria Negulescu (LPS Craiova) – Maria Cîmpan (LPS Oradea) 15-13

Andreea Muntean (LPS Oradea) – Daria Hotca (CS Satu Mare) 15-13

Daria Bistriceanu (CSA Steaua) – Ana Maria Tudorache (CS Farul Constanța) 15-10

Erica Badea (CSȘ Steaua) – Alexandra Stanciu (CSA Steaua) 15-11

Emma Șonț și Ilinca Ionescu s-au calificat direct în faza optimilor de finală

OPTIMI DE FINALĂ:

Emma Șonț (CSA Steaua) – Mara Ismaileanu (CS Farul Constanța) 15-6

Daria Yousofian (CSȘ Steaua) – Jazmin Ilyes (LPS Satu Mare) 10-9

Alexia Frusinoiu (CSA Steaua) – Alexandra Drăgan (LPS Oradea) 15-12

Diana Dona (CSA Steaua) – Maria Stan (CSȘ 1 Constanța) 14-11

Ștefania Lopătaru (CSM Corona Brașov) – Natalia Constantin (CSȘ Steaua) 15-13

Ana Tomșa (CS Satu Mare) – Maria Negulescu (LPS Craiova) 15-14

Andreea Muntean (LPS Oradea) – Daria Bistriceanu (CSA Steaua) 15-6

Ilinca Ionescu (CSA Steaua) – Erica Badea (CSȘ Steaua) 15-12

SFERTURI DE FINALĂ:

Emma Șonț (CSA Steaua) – Daria Yousofian (CSȘ Steaua) 15-11

Diana Dona (CSA Steaua) – Alexia Frusinoiu (CSA Steaua) 15-12

Ana Tomșa (CS Satu Mare) – Ștefania Lopătaru (CSM Corona Brașov) 15-9

Ilinca Ionescu (CSA Steaua) – Andreea Muntean (LPS Oradea) 15-10

SEMIFINALE:

Emma Șonț (CSA Steaua) – Diana Dona (CSA Steaua) 15-7

Ana Tomșa (CS Satu Mare) – Ilinca Ionescu (CSA Steaua) 15-13

FINALA:

Ana Tomșa (CS Satu Mare) – Emma Șonț (CSA Steaua) 12-9

CLASAMENT FINAL:

LocNumeClubȚară
1TOMȘA AnaCS Satu Mare ROU
2ȘONȚ EmmaCSA STEAUA București ROU
3TIONESCU IlincaCSA STEAUA București ROU
3TDONA DianaCSA STEAUA București ROU
5MUNTEAN AndreaLPS BIHORUL Oradea ROU
6FRUSINOIU AlexiaCSA STEAUA Bucureșsti ROU
7LOPĂTARU ȘtefaniaCSM CORONA Brașov ROU
8YOUSOFIAN DariaCSȘ STEAUA București ROU
9CONSTANTIN NataliaCSȘ STEAUA București ROU
10STAN MariaCSȘ 1 Constanța ROU
11DRĂGAN AlexandraLPS BIHORUL Oradea ROU
12BISTRICEANU DariaCSA STEAUA București ROU
13ISMAILEANU MaraCS FARUL Constanța ROU
14BADEA EricaCSȘ STEAUA București ROU
15ILYES JazminLPS Satu Mare ROU
16NEGULESCU MariaLPS PETRACHE TRIȘCU Craiova ROU
17CÎMPAN MariaLPS BIHORUL Oradea ROU
18MATEESCU EvaCSȘ 1 Constanța ROU
19PETROȘIANU SophiaCS Satu Mare ROU
20MUNTEAN AnaLPS BIHORUL Oradea ROU
21COARDOȘ AlesiaCS Satu Mare ROU
22STANCIU AlexandraCSA STEAUA București ROU
23AGBAŞ IoanaCSȘ 1 Constanța ROU
24POLEUCĂ AnaCSA STEAUA București ROU
25VULCĂNESCU AnaLPS PETRACHE TRIȘCU Craiova ROU
26TUDORACHE Ana MariaCS FARUL Constanța ROU
27HOTCA DariaCS Satu Mare ROU
28TUFAN DianaCS FARUL Constanța ROU
29AVRAMESCU DianaCSȘ QUARTO București ROU
30CIUTA Flavia MihaelaLPS PETRACHE TRIȘCU Craiova ROU
31BUCȘA IoanaCSA STEAUA București ROU
32STANCIU SabinaCSȘ STEAUA București ROU
33CIOBANU MirunaCSȘ 1 Constanța ROU
34LETZNER EvaCSA STEAUA București ROU
35DULGHEROIU ClaraCS FARUL Constanța ROU
36CIOCAN AnaithCS FARUL Constanța ROU
37REZEANU CasandraCS FARUL Constanța ROU
38ALEXANDRESCU Maria AlinaLPS PETRACHE TRIȘCU Craiova ROU
39PAVELESCU TeodoraCSA STEAUA București ROU
40STADLER AndreeaCSA STEAUA București ROU
41KURTINECZ JohannaLPS Satu Mare ROU
42BĂNICĂ IrinaACS PRIMA SPADĂ Constanța ROU
43PREDOI AndradaLPS PETRACHE TRIȘCU Craiova ROU
44ILIE AlexiaLPS PETRACHE TRIȘCU Craiova ROU
45TUTA MelissaCSȘ STEAUA București ROU
46RAICU BiancaLPS PETRACHE TRIȘCU Craiova ROU

REZULTATE DIN PRIMA FAZĂ A GRUPELOR:

REZULTATE DIN FAZA A DOUA A GRUPELOR:

Articole similare

UPDATE: România, calificată pe tabloul de 16 al probei de spadă juniori la Mondialele de la Plovdiv

Federatia Romana de Scrima
10 ani

UPDATE 5: Andreea Lupu-locul 14, Sabina Martiș-locul 28, Ana Maria Ciobanu-locul 46 și Ioana Radu-locul 49, în proba de sabie feminin individual la Campionatul European de cadeți și juniori de la Novi Sad! Liza Pusztai (Ungaria) a luat aurul!

Federatia Romana de Scrima
8 ani

UPDATE 3: Mălina Călugăreanu-locul 20, Ana Boldor-locul 32, Maria Boldor-locul 36 și Anca Săveanu-locul 81 în proba de floretă feminin juniori individual la Campionatul Mondial de cadeți și juniori de la Bourges! Sabrina Massialas (SUA) a luat aurul!

Federatia Romana de Scrima
8 ani
Exit mobile version