Federația Română de Scrimă
Concursuri internaționale

Ana Maria Popescu – aur la Cupa Mondială de la Tallinn!

Ana Maria Popescu și-a confirmat încă odată valoarea, câștigând aurul etapei de Cupă Mondială din Estonia, turneul 50th Glaive de Tallinn.

Calificată direct pe tabloul principal al competiției din capitala estoniană, Ana Maria a învins-o în primul tur pe o reprezentantă a gazdelor, Katrina Lehis (15-14). În turul secund românca a dominat și a câștigat cu 15-9 întâlnirea cu Courtney Hurley (S.U.A.), iar în optimi a trecut clar de sud-coreeanca Sera Song (15-7). În sferturi, Ana Maria a întâlnit-o pe Nicol Foietta, medaliată cu argint la Universiada 2019 cu echipa Italiei. Victoria sportivei noastre a fost una la zece tușe diferență (15-5) și pentru Ana Maria Popescu a venit meciul din semifinale. Adversară i-a fost chinezoaica Sun Yiwen, bronz olimpic la Rio 2016. Disputa a fost pe muchie de cuțit, fiecare din cele două combatante trecând pe rând la conducere, Yiwen părând chiar scăpată spre victorie atunci când avea 14-12 pe tabelă. Însă revenirea Anei a fost una fantastică, ea impunându-se cu 15-14.

În finală, cu rusoaica Violetta Kolobova, Ana Maria a reușit să egaleze la 9 pentru ca apoi să conducă ostilitățile până la victoria cu 15-13 care i-a adus aurul de la Tallinn. Alături de Ana Maria Popescu, unul din artizanii victoriei din Estonia a fost și antrenorul Mihai Popa.

Celelalte spadasine tricolore participante au trecut, toate, de faza grupelor și s-au calificat pentru tabloul eliminatoriu. Astfel, Denisa Barosan a ieșit din grupe cu patru victorii, în vreme ce Bianca Benea, Alexandra Predescu, Greta Vereș, Amalia Tătăran s-au calificat cu câte trei victorii.

Pe tabloul eliminatoriu, Greta Vereș a trecut de Pia Albertsson (Suedia, cu 15-7) și de Yana Botvinik (Israel, cu 15-12), însă a fost eliminată de Anastasiia Spas (Ucraina), care a învins-o cu 15-13.

Amalia Tătăran a ajuns și ea în turul al treilea al tabloului, după ce le-a învins pe canadianca Malinka Hoppe Montanaro (15-5) și pe chinezoaica Hou Guangjuan (15-14), dar a cedat în fața americancei Isis Washington (7-15).

Bianca Benea și Amalia Predescu nu au trecut de primul tur al tabloului, fiind eliminate de două spadasine din Franța. Bianca a pierdut la Fanny Depanian (12-15), iar Alexandra la Laurence Epee (9-15).

Cele patru victorii din grupă au trimis-o pe Denisa Barosan direct în turul secund al tabloului, acolo unde a pierdut cu 7-15 la elvețianca Angeline Favre.

Foto: FIE/Bizzi Team

 

Articole similare

C.M de cadeți și juniori – Torun 2019 – cadeți, spadă feminin și masculin, individual

Federatia Romana de Scrima
7 ani

Două medalii de aur și două de bronz pentru floretiștii români la prima etapă din Circuitul Internațional “Fülöp Mihály” din Szigetszentmiklósi

Federatia Romana de Scrima
10 ani

Opt spadasini români concurează în week-end la etapa din Circuitul European de cadeți de la Bonn

Federatia Romana de Scrima
8 ani
Exit mobile version