Federația Română de Scrimă
Știri

Alexandra Lazin a câştigat Campionatul Naţional la floretă cadeţi

Proba individuală a Campionatului Naţional de floretă cadeţi feminin individual de miercuri, 12 martie, a adus o nouă medalie de aur în palmaresul Clubului Sportiv Satu Mare. Alexandra Lazin a devenit campioană naţională după ce a învins în fazele superioare ale concursului numai sportive de la CSA Steaua. Alexandra a trecut pe rând de Teodora Sîrbu, scor 15-9, în sferturi, de Raluca Drăghici, scor 15-10, în semifinale, şi de Ana Boldor, scor 15-12, în marea finală.
Medaliile de bronz au revenit sportivelor Raluca Drăghici şi Laura Vîrga, ambele de la Steaua.
La startul întrecerii s-au aliniat 24 de sportive de la CS Satu Mare, ACS Balestra, CSA Steaua, CSM Cluj Napoca şi CSM Cluj Napoca.
Clasamentul complet al întrecerii de miercuri, de la Sala de scrimă “Alexandru Csipler” poate fi găsit AICI.

poza 1

Alexandra a concurat cu lameul primit de la Cristina Stahl

Sportiva de 16 ani de la CS Satu Mare este pregătită de Izsaki Arnold, iar în spatele titlului naţional câştigat miercuri se ascunde o mică poveste. Alexandra a concurat cu un lameu (partea de echipament unde se poate puncta la floretă) pe care l-a purtat la concursuri Cristina Stahl, fosta mare campioană a floretei româneşti. În momentul în care s-a retras din activitate, Cristina a donat întreg echipamentul Clubului Sportiv Satu Mare. Alexandra a câştigat miercuri, 12 martie, al treilea titlu naţional la individual, după cele de la copii şi speranţe din anii precedenţi.

Titlu i-a adus participarea la Campionatul Mondial de la Plovdiv

Imediat după ce a intrat în posesia titlului de campioană naţională, Alexandra a mai primit o veste bună. “Am vorbit cu Ducu Petre (n.r. – antrenorul lotului naţional de floretă cadeţi şi juniori) după concurs şi m-a anunţat că Alexandra Lazin va fi convocată în lotul care va participa la Campionatul Monidal de la Plovdiv”, a anunţat antrenorul de la CS Satu Mare, Dan Şuta. Campionatul Mondial de scrimă pentru cadeţi şi juniori are loc în Bulgaria, la Plovdiv, în perioada 3-12 aprilie.

Articole similare

Anca Săveanu-locul 23, Rebeca Cândescu-locul 30, Teodora Sîrbu-locul 35 și Raluca Văcărașu-locul 43 la Campionatul European de la Soci, în proba de floretă juniori feminin individual

Federatia Romana de Scrima
8 ani

Cei mai buni sportivi ai Federației Române de Scrimă din 2015 vor fi premiați diseară, de la ora 19:00, la Palatul Elisabeta

Federatia Romana de Scrima
11 ani

Rareș Popescu a câștigat titlul național la floretă masculin U11

Federatia Romana de Scrima
3 ani
Exit mobile version