Federația Română de Scrimă
Știri

Adam Macska, locul întâi în ziua a treia a etapei din Circuitul Internațional de spadă „Olimpici”, de la Budapesta

Capitala Ungariei, Budapesta, a găzduit la sfârșitul săptămânii trecute, de vineri și până duminică, între 6 și 8 februarie, etapa a treia din cadrul Circuitului Internațional de spadă „Olimpici”, sezonul 2014-2015.
La acest concurs au participat și 55 de spadasini din România la următoarele categorii de vârstă: mini (până în 11 ani), kid (12-13 ani), novice (până în 14 ani) și adolescenți (până în 15 ani). Concursul are loc atât la feminin, cât și la masculin, doar la individual.
Duminică, 8 februarie, au avut loc întrecerile în ultimele trei probe: minin feminin, adolescenți masculin și adolescenți feminin. România a avut pe planșe 24 de sportivi, iar cele mai bune rezultate ale delegației noastre au fost reușite la categoria adolescenți masculin, unde Adam Macska, Balazs Szilagyi și Alexandros Gkogkos au ocupat, în această ordine, podiumul.
Rezultatele de duminică ale sportivilor români au fost următoarele:
MINI FEMININ: Ioana Drăghici – locul 6, Theodora Ion – locul 11, Ștefania Iordachi – locul 20, Maria Oraciun – locul 31, Ariana Nemeș – locul 34. Au participat 54 de sportive.
ADOLESCENȚI MASCULIN: Adam Macska – locul 1, Balazs Szilagyi – locul 2, Alexandros Gkogkos – locul 3, Filippos Gkogkos – locul 5, Marco Pelin – locul 12, Alexandru Oroian – locul 16, David Lazăr – locul 26, Bogdan Scrieciu – locul 28, Georgios Popa – locul 50, Rareș Echimenco – locul 69. Au participat 89 de sportivi.
ADOLESCENȚI FEMININ: Melany Pfeifer – locul 14, Andra Meran – locul 23, Ana Ciociu – locul 26, Ana Diaconu – locul 36, Maria Constantinescu – locul 47, Talida Enache – locul 49, Teodora Vișan – locul 60, Daria Olteanu – locul 67, Andrada Ghica – locul 80. Au participat 85 de sportive.
Rezultatele de sâmbătă ale sportivilor români au fost următoarele:
NOVICE MASCULIN: Marco Pelin – locul 1, Bogdan Scrieciu – locul 3, Filippos Gkogkos – locul 7, Georgios Popa – locul 22, Rareș Echimenco – locul 63, Vlăduț Niculaie – locul 73. Au participat 95 de sportivi.
NOVICE FEMININ: Talinda Enache – locul 1, Melany Pfeifer – locul 3, Ana Diaconu – locul 9, Maria Constantinescu – locul 12, Melissa Stănescu – locul 19, Andra Meran – locul 20, Ana Ciociu – locul 26, Astrid Kiss – locul 36, Ingrid Dorgan – locul 38, Daria Olteanu – locul 41, Teodora Vișan – locul 47, Elena Dumitru – locul 51, Andrada Ghica – locul 62, Georgiana Tătaru – locul 66. Au participat 80 de sportive.
MINI MASCULIN: Florin Mirică – locul 1, John Nour – locul 2, Luca David – locul 6, Alexandru Popescu – locul 7, Luca Domșa – locul 11, Horia Nistor – locul 15, Luca Gurza – locul 17, Matei Purcărea – locul 19, Szabo Szabolcs – locul 22, Robert Jurca – locul 34.
Rezultatele de vineri ale sportivilor români au fost următoarele:
KID MASCULIN: Georgios Popa – locul 3, David Ciopata – locul 10, Rareș Echimenco – locul 34, Robert Szenes – locul 72, Vlăduț Niculaie – locul 79. Au participat 108 sportivi.
KID FEMININ: Astrid Kiss – locul 8, Zsofia Kato – locul 9, Maria Constantinescu – locul 11, Elena Dumitru – locul 16, Melissa Stănescu – locul 25, Andrada Ghica – locul 27, Maria Crăciun – locul 28, Ingrid Dorgan – locul 30, Boglarka Szabo – locul 32, Georgiana Tătaru – locul 39,  Daria Olteanu – locul 47. Au participat 57 de sportive.
Următoarele etape ale Circuitului Internațional de spadă „Olimpici” vor avea loc astfel:
Szombathely – 27-29 martie;
Békéscsaba – 24-26 aprilie.

13159_891532717564260_6686234758262782783_n

Articole similare

Fetele de la sabie – locul 6 la Budapesta

Federatia Romana de Scrima
4 luni

ACUM LIVE: Cupa României la spadă, ziua 3: azi are loc proba masculină la individual

Federatia Romana de Scrima
10 ani

LIVE: Campionatul Național de Scrimă pentru copii, ediția 2017, ziua 11, proba 22: floretă feminin 12-13 ani. Mihai Leu este invitatul FR Scrimă la festivitatea de premiere!

Federatia Romana de Scrima
7 ani
Exit mobile version