Federația Română de Scrimă
Știri

UPDATE 4: România a ocupat locul 9 în proba de sabie feminin cadeți echipe, la Campionatul European de cadeți și juniori de la Novi Sad. Ungaria a luat aurul!

Ziua a patra a Campionatului European de cadeți și juniori de la Novi Sad (Serbia), programează joi, 3 martie, primele trei probe pe echipe pentru cadeți: spadă masculin, floretă masculin și sabie feminin.
De la ora 12:30, ora României, va începe proba de sabie feminin cadeți echipe, unde vor lua startul 16 formații. România va intra în concurs pe tabloul de 16, la ora 12:30, într-un meci împotriva Germaniei.
Echipa României va fi alcătuită din: Andreea Lupu (CSM Iași), Sabina Martiș (CSA Steaua), Ioana Radu (CSS Unirea Iași) și Ana Maria Ciobanu (CSM Iași).
Programul complet de joi, 3 martie, de la Campionatul European de cadeți și juniori de la Novi Sad este următorul:
Ora 10:00 – Spadă masculin cadeți echipe;
Din România: echipa României (Adam Macska, David Biro, Mihai Bigea, Alexandru Oroian);
Ora 11:00 – Floretă masculin cadeți echipe;
Din România: echipa României (Silviu Roșu, Cristian Cândescu, Alexandru Pîrva, Alexandru Sîrb);
Ora 12:00 – Sabie feminin cadeți echipe;
Din România: echipa României (Andreea Lupu, Sabina Martiș, Ioana Radu, Ana Maria Ciobanu).
Programul este adaptat după ora României.
Site-ul www.frscrimă.ro vă va ține la curent LIVE cu evoluția scrimerilor români la Novi Sad.
PARTENER OFICIAL AL FEDERAȚIEI ROMÂNE DE SCRIMĂ ÎN 2016:


UPDATE, ora 14:15 – România a pierdut în 16 cu Germania, scor 39-45, și va trage în continuare pe tabloul de 9-16. Primul meci din 9-16 este cu Serbia.


UPDATE, ora 15:12 – România a învins Serbia în primul meci de pe tabloul de 9-16, scor 45-6, și va trage în 9-12 cu Marea Britanie.


UPDATE, ora 16:30 – România a învins Marea Britanie, scor 45-38, în meciul de pe tabloul de 9-12, și va trage pentru locurile 9-10 cu Polonia.


UPDATE, ora 20:03 – România a încheiat proba de sabie cadeți feminin echipe pe locul 9, după ce a învins în meciul pentru locurile 9-10 echipa Poloniei, scor 45-36. Medaliile de aur au revenit Ungariei, care a dispus în finala mare de Franța, scor 45-31. Bronzul a fost cucerit de către Rusia, care a trecut în finala mică de Ucraina, scor 45-37.

Articole similare

Nouă echipe se întrec azi pentru titlul de campioană națională la spadă juniori masculin

Federatia Romana de Scrima
12 ani

Patru floretiști români concurează sâmbătă și duminică la etapa de Circuit European U23 de la Terrasa (Spania)

Federatia Romana de Scrima
12 ani

Spadasinele de la CSA Steaua au plecat azi la Cupa Europei de la Caserta (Italia)

Federatia Romana de Scrima
10 ani
Exit mobile version