Orașul polonez Gdansk găzduiește de vineri și până duminică, în perioada 16-18 ianuarie, etapa de Cupă Mondială la floretă seniori feminin, la individual și pe echipe.
La start s-au aliniat 157 de sportive, iar printre ele se numără și patru floretiste din România. Ana Boldor, Mălina Călugăreanu, Maria Boldor și Corina Damaschin ne vor reprezenta la Gdansk. Cele patru vor trage mai întâi vineri, 16 ianuarie, în calificări, urmând ca apoi, în funcție de rezultate, să intre sâmbătă, 17 ianuarie, pe tabloul principal de 64. Delegația României este condusă de antrenorul Ducu Petre.
Componența celor patru grupe în care trag româncele este următoarea:
Evoluția celor patru floretiste din România la Gdansk poate fi urmărită LIVE pe www.frscrima.ro.
UPDATE, ora 15:45 – Corina Damaschin, Maria Boldor și Mălina Călugăreanu și-au încheiat evoluțiile în grupele preliminare. Dintre toate trei, cel mai bine au tras Maria și Mălina, care au obținut trei victorii în șase meciuri. Corina a obținut o singură victorie. Rezultatele celor trei în grupe au fost:
UPDATE, ora 16:26 – Ana Boldor a încheiat și ea evoluția în grupa preliminară. Din cele șase partide, sportiva de la CSU Poli Timișoara a obținut o singură victorie. Rezultatele Anei sunt:
UPDATE, ora 17:07 – În urma rezultatelor din grupe, Ana Boldor și Corina Damaschin au fost eliminate din proba individuală. Maria Boldor și Mălina Călugăreanu continuă cursa spre tabloul principal de 64, care se va trage mâine. Pe tabloul preliminar de 128, Maria și Mălina vor evolua astfel:
Ora 17:25: Maria Boldor – Yvonne Chart (Marea Britanie)
Ora 18:15: Mălina Călugăreanu – Anna Szymczak (Polonia).
UPDATE, ora 18:14 – Maria Boldor s-a calificat pe tabloul preliminar de 64 după victoria cu Yvonne Chart (Marea Britanie), scor 15-4. Pentru un loc pe tabloul principal de 64, de sâmbătă, Maria se va duela cu Chloe Jubenot (Franța), de la ora 19:15, ora României.
UPDATE, ora 18:56 – Mălina Călugăreanu s-a calificat și ea pe tabloul preliminar de 64, alături de Maria Boldor. Mălina a trecut în 128 de Anna Szymczak (Polonia), scor 15-12. Pe tabloul preliminar de 64, Mălina va evolua cu Gaelle Gebet (Franța), de la ora 20:05, ora României.
UPDATE, ora 20:33 – Maria Boldor s-a calificat pe tabloul principal de 64 după o zi excelentă de vineri, la etapa de Cupă Mondială la floretă juniori feminin de la Gdansk. Sportiva de la CSA Steaua a învins-o pe tabloul preliminar de 64 pe Chloe Jubenot (Franța), scor 15-13.
UPDATE, ora 20:44 – Mălina Călugăreanu a fost eliminată pe tabloul preliminar de 64 după ce a fost învinsă de Gaelle Gebet (Franța), scor 15-9. Astfel, singura floretistă româncă prezentă mâine pe tabloul principal de 64 va fi Maria Boldor.