Federația Română de Scrimă
Știri

UPDATE 7: România a ocupat locul 4 în proba de sabie masculin echipe, la Campionatul European de la Montreux

Campionatul European de scrimă seniori de la Montreux (Elveția) se încheie joi, 11 iunie, cu ultimele două probe pe echipe: floretă feminin și sabie masculin.
Proba de sabie masculin va începe la ora 12:50, ora României, iar echipa pregătită de tehnicianul Mihai Covaliu va intra în luptă pe tabloul de 16, într-un meci împotriva Turciei.
Pentru echipa României vor trage: Tiberiu Dolniceanu, Alin Badea, Ciprian Gălățanu și Iulian Teodosiu.
Dacă vor trece de Turcia, sabrerii români vor înfrunta Rusia pe tabloul de 8.
Programul complet al ultimei zile de la Montreux este următorul:
Ora 10:00 – floretă feminin echipe;
Ora 12:50 – sabie masculin echipe;
Ora 16:40 – floretă feminin echipe-meciul pentru medalia de bronz;
Ora 17:50 – sabie masculin echipe-meciul pentru medalia de bronz;
Ora 18:30 – floretă feminin echipe-finala;
Ora 19:40 – sabie masculin echipe-finala;
Ora 20:25 – festivitatea de premiere și ceremonia de închidere a competiției.
Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent cu toate detaliile evoluției sportivilor români la Montreux.
FOTO: Augusto Bizzi
PARTENER OFICIAL AL FEDERAȚIEI ROMÂNE DE SCRIMĂ:


UPDATE, ora 13:24 – România a învins Turcia pe tabloul de 16, scor 45-30, și s-a calificat pe tabloul de 8 al probei de sabie masculin echipe.


UPDATE, ora 13:35 – România se va duela cu Rusia pentru un loc în semifinale. Partida din 8, dintre România și Rusia, va începe la ora 14:00.
Programul complet al partidelor de pe tabloul de 8 este următorul:
Germania – Ucraina
Franța – Ungaria
România – Rusia
Italia – Belarus.


UPDATE, ora 14:55 – România s-a calificat în semifinalele probei de sabie masculin echipe. Pe tabloul de 8, România a trecut de Rusia, scor 45-40.
11428083_10154107108633018_8797817039329235604_n
Rezultatele complete de pe tabloul de 8 sunt următoarele:
Germania – Ucraina 45-32
Franța – Ungaria 44-45
România – Rusia 45-40
Italia – Belarus 45-33.


UPDATE ora 15:04 – Pentru un loc în marea finală, România se va duela cu Italia. Partida România – Italia va începe la ora 15:10. În cealaltă semifinală vor fi față în față Germania – campioana mondială în exercițiu, pregătită de românul Vilmoș Szabo – și Ungaria.


UPDATE, ora 16:01 – România a fost învinsă în semifinale de Italia, scor 32-45, și va lupta în finala mică pentru medalia de bronz.
 


UPDATE, ora 16:08 – România va întâlni Ungaria în finala mică, învingătoarea urmând să își adjudece medaliile de bronz. În a doua semifinală, Germania a învins Ungaria, scor 45-40. Partida România – Ungaria va începe la ora 17:30, ora României.


 

UPDATE, ora 18:53 – România a încheiat pe locul 4 în proba de sabie masculin echipe. În finala micã, România a pierdut cu Ungaria, scor 31-45.

Articole similare

Campionatul Național de spadă speranțe de la București, ediția 2017, ziua 1: azi are loc proba feminină la individual

Federatia Romana de Scrima
7 ani

VIDEO: Simona și Adrian Pop au petrecut primul Crăciun alături de fiica lor, Clara

Federatia Romana de Scrima
7 ani

Bianca Pascu concurează sâmbătă la etapa de Cupă Mondială de sabie seniori de la Sint-Niklaas

Federatia Romana de Scrima
7 ani
Exit mobile version