Federația Română de Scrimă
Concursuri internaționale

ACUM LIVE: Brânză, Tătăran și Udrea trag pe tabloul de 64 la etapa de Cupă Mondială de la Dubai, în proba de spadă seniori feminin individual

Sezonul 2017-2018 al Cupei Mondiale de spadă seniori feminin programează la finalul acestei săptămâni, de vineri și până duminică, în perioada 4-6 mai, etapa de la Dubai. Pe planșele din Emiratele Arabe Unite sunt prezente 191 de sportive din întreaga lume, care vor concura atât la individual, cât și la echipe.
România este reprezentată la Dubai de patru sportive: Ana Maria Brânză (CSA Steaua), Raluca Sbîrcia (CS Dinamo), Amalia Tătăran (CS Dinamo) și Maria Udrea (CSA Steaua). Antrenor: George Epurescu.
Sâmbătă, 5 mai 2018, la Dubai sunt programate duelurile de pe tabloul de 64 în proba individuală. Pentru România vor trage în această fază: Ana Maria Brânză, Amalia Tătăran și Maria Udrea. Raluca Sbîrcia a fost eliminată vineri, în calificări.
Astfel, sâmbătă, 5 mai 2018, pe tabloul de 64, cele trei spadasine românce vor avea următorul program:
Ora 9:30 – Ana Maria Brânză – Kamila Pytka (Polonia);
Ora 9:50 – Maria Udrea – Mingye Zhu (China);
Ora 10:50 – Amalia Tătăran – Ypung Mi Kang (Coreea de Sud).
Evoluția LIVE a spadasinelor românce la Dubai poate fi urmărită AICI.
Programul următoarelor două zile de concurs de la Dubai este:
SÂMBĂTĂ, 5 MAI 2018
Ora 8:30 – tabloul de 64;
Ora 11:00 – tabloul de 32;
Ora 17:00 – semifinalele și finala;
DUMINICĂ, 6 MAI 2018
Ora 8:00 – start probă pe echipe;
Ora 15:00 – finala mică;
Ora 16:00 – finala mare.
Programul este adaptat după ora României.
Următoarea etapă de Cupă Mondială de spadă seniori feminin, din sezonul 2017-2018, este Grand Prix-ul de la Cali (Columbia), din perioada 25-27 mai 2018.
GALERIE FOTO de la concursul din Dubai puteți vedea AICI.
FOTO: FIE
Nu uitați să urmăriți Federația Română de Scrimă pe următoarele conturi de socializare:
FACEBOOK
TWITTER
INSTAGRAM
YOUTUBE

Articole similare

Punct final la Campionatul European de cadeți și juniori de la Novi Sad. România a cucerit trei medalii de bronz, toate la cadeți!

Federatia Romana de Scrima
10 ani

Tiberiu Dolniceanu a câștigat medalia de bronz la Grand Prix-ul de sabie masculin de la Boston

Federatia Romana de Scrima
11 ani

România a ocupat locul doi la prima etapă din noul sezon al Cupei Mondiale la floretă juniori feminin echipe, de la Timișoara

Federatia Romana de Scrima
11 ani
Exit mobile version