Cadeții Luca Radu și Rareș Gheorghe au terminat în primii 6 la Istanbul!

Circuitul European al Cadeților – Istanbul – sabie, masculin individual, feminin echipe

Luca Radu s-a calificat direct pe tabloul principal, iar în primul tur a trecut de turcul Kuzeyhan Ocak, cu 15-6. Și Radu Mercurian a ajuns în 16-imi după o victorie clară, cu 15-6, în meciul cu Mehmet Emin Ugurlu, din Turcia. Cristian Gavrilă și Vlad Covaliu au fost adversari direcți în primul tur al tabloului principal, iar victorios din această înfruntare a ieșit Vlad, cu 15-8. Și Rareș Gheorghe a avut un coechipier ca adversar în turul întâi, pe Andrei Busuioc. Rareș a câștigat meciul cu 15-2 și s-a calificat mai departe. Același lucru l-au mai reușit Alexandru Miculescu, victorios cu 15-10 în înfuntarea cu Mustafa Can Gul (Turcia), și Dacian Enache – învingător cu 15-4 în meciul cu azerul Murad Elxan Muradov.

Alți cinci sabreri tricolori s-au calificat direct pe tabloul principal, dar nu au reușit să treacă de primul tur al competiției. Nichita Nistor a fost eliminat de turcul Burak Efe Emiroglu (11-15). Bogdan Cristolovean a urmat același traseu, ieșind din competiție după ce a fost învins de localnicul Ismail Tuna Bicicioglu, cu 15-8. Nici Alexandru Eva nu a rezistat mai mult în concurs, el fiind eliminat în același prim tur de către Emir Mermutoglu (Turcia), la care a cedat cu 13-15. Eliminați au fost și David Mihai Călbează (învins de turcul Erdem Mehmet Durul, cu 15-6), dar și David Nicolae Militaru (14-15 cu Fatih Erdol).

În 16-imi, Luca Radu nu i-a lăsat nici o șansă bulgarului Alexander Genkov, pe care l-a învins cu 15-3, calificându-se în optimi. Pentru optimi s-au mai calificat Vlad Covaliu (victorie cu 15-7 în fața grecului Vasilis-Eric Chatzichristos), Rareș Gheorghe (15-5 cu turcul Bora Takes) și Dacian Enache (15-11 cu Furkan Yaman, din Turcia).

În 16-imi s-au oprit, în schimb, Radu Mercurian – care a cedat la turcul Emir Mermutoglu (9-15) și Alexandru Miculescu (14-15 cu turcul Mehmet Erdem Durul).

Faza optimilor a fost depășită de Luca Radu, care s-a impus dificil, cu 15-14, în fața localnicului Adem Doruk Kupeli. În sferturi a mai ajuns și Rareș Gheorghe, victorios cu 15-13 în meciul cu turcul Mehmet Erdem Durul.

Vlad Covaliu a fost învins în optimi de către turcul Emir Mermutoglu, cu 15-11, și drumul său la Istanbul s-a oprit aici, la fel ca și cel al lui Dacian Enache (5-15 cu turcul Tolga Aslan).

Sferturile au fost cap de linie pentru cei doi tricolori rămași în concurs. Luca Radu a pierdut lupta cu turcul Ates Efe Toker (8-15), iar Rareș Gheorghe a cedat cu 11-15 în fața viitorului câștigător al turneului, turcul Tolga Aslan. La final, Luca Radu a ocupat locul 5, Rareș Gheorghe venind pe locul 6. Vlad Covaliu a încheiat competiția pe poziția a 11-a, Dacian Enache pe a 14-a, iar Alexandru Miculescu s-a clasat pe locul 21.

Mario Pârvu și Tudor Moise nu au trecut de faza grupelor.

În concursul feminin pe echipe, România 1 (Patricia Popa, Maria Bădulescu, Adriana Maria Geatara, Iulia Maria Păun) s-a clasat pe locul al șaptelea, România 2 (Andreea Beatrice Adăniloaie, Anastasia Fusea, Rebeca Tudorancea, Sofia Corlătescu) a încheiat pe locul 8, iar România 3 (Maria Năstase, Teodora Oargă, Petra Pătrănoiu) a terminat pe poziția a 13-a.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here