Prima ediție a Cupei Atlas Invictus – aduce scrima între sporturile Clujului

În perioada 4-5 septembrie 2021 va avea loc la Cluj – Napoca ”Cupa Atlas Invictus„ – prima competiție națională de scrimă pentru copii cu vârstele cuprinse între 8 și 13 ani, la care vor participa peste 80 de copii din Cluj, București, Timișoara, Brașov, Râmnicu Vâlcea, Ploiești.

Evenimentul va avea loc în incinta celei mai noi săli private, str Piata 1 Mai nr. 4-5, special dotate pentru scrimă – inaugurată în anul 2021 de către Asociația Club Sportiv ”Atlas Invictus”, în scopul fondării la Cluj-Napoca a celei mai moderne infrastructuri de susținere a acestui sport pentru tinerii din oraș și zona metropolitană.

Organizată cu suportul municipalității, competiția se dorește a fi prima manifestare dintr-un proces pe termen lung care să le ofere tinerilor sportivi oportunitățile necesare pentru a-și dezvolta abilitățile și totodată pentru a promova beneficiile practicării acestui sport special, care are în țara noastră un potențial neexploatat încă la adevăratul său nivel.

Facem acest efort pentru că ne dorim să construim un ecosistem local care să le ofere tinerilor oportunități în cadrul acestui sport, mai puțin cunoscut și promovat până acum, dar care, le oferă atleților șansa de a-și construi o carieră cu potențial internațional„ a explicat Bogdan Dascălu, fondatorul competiției.

Timp de două zile cei peste 80 de copii și tineri se vor înfrunta în lupte pe planșa de scrimă, construite pe fair-play și respect reciproc.

Program:

  • Sâmbătă 09:00 – floretă feminin U13
  • Sâmbătă 11:00 – floretă feminin U9
  • Sâmbătă 14:00 – floretă masculin U11
  • Duminică 09:00 – floretă masculin U13
  • Duminică 11:00 – floretă masculin U9
  • Duminică 14:00 – floretă feminin U11

Accesul publicului în sala de scrimă nu va fi permis, din motive de restricții legale. O tribună mobilă va fi, însă, amplasată în fața sălii pentru ca suporterii participanților să poată urmări competiția în timp real.

Rezultatele acestui concurs național  vor contribui la palmaresul participanților, în perioada următoare acestora oferindu-li-se și alte oportunități pe care clubul clujean și partenerii săi le planifică și organizează.

Concursul național ”Cupa Atlas Invictus„ este organizat în parteneriat cu Primăria și Consiliul local Cluj-Napoca, în baza programului anual de finanțare și suport pentru organizații non-guvernamentale, în vederea susținerii evenimentelor culturale, sociale și sportive.

Detalii suplimentare: 

www.atlasinvictus.com

0754 975 941 &

 atlasinvictusoffice@gmail.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here