Team Romania a depus jurământul!

121

Duminică au depus jurământul  cei 100 de sportivi care vor pleca la Tokyo pentru a reprezenta România la ediția 2021 a Jocurilor Olimpice. Alături de spadasina Ana Maria Popescu și sabrerul Iulian Teodosiu, a depus jurământul și președintele Federației Române de Scrimă, Marius Florea, în calitate de arbitru în competiția de sabie a Jocurilor Olimpice. Până la marea întrecere din Japonia nu mai este mult. A 32-a ediție a Jocurilor Olimpice va începe pe 23 iulie și va avea festivitatea de închidere pe 8 august. În pozele de la ceremonia depunerii jurământului îi puteți vedea, de la stânga la dreapta, pe Rareș Dumitrescu, Marius Florea, Ana Maria Popescu, Iulian Teodosiu, Greta Vereș (sparring-partner), Mircea Lascăr (kinetoterapeut) și Radu Podeanu.