Scrimerii – felicitați de ministrul Novak!

125
Federația Română de Scrimă a primit miercuri felicitările Ministrului Tineretului și Sportului, Eduard Carol Novak. Acesta i-a primit la sediul MTS pe sportivii medaliați la Campionatele Mondiale de Scrimă de la Cairo și pe antrenorii lor. Au primit încurajări și câte o diplomă de merit: Marco Șovar (CS Dinamo) – medalie de aur sabie cadeți și antrenorul Alexandru Chiculiță, Ilinca Pantiș (CS Riposta), Maria Matei (CS Dinamo), Felicia Iacob (CSA Steaua) și Mihaela Chițu (CS Riposta) – medaliatele cu bronz la sabie echipe, cu antrenorul Cosmin Hăncianu. Delegația Federației Române de Scrimă a fost condusă de președintele Marius Florea și de Cristian Mitruș – directorul Comisiei de Marketing FR Scrimă.