C.M. de Scrimă pentru Cadeți și Juniori – Cairo 2021 – spadă, juniori – feminin, masculin, individual

293

La feminin, toate cele patru spadasine tricolore s-au calificat din faza grupelor.

Bianca Moroianu a intrat direct pe tabloul principal de 64. În primul tur a întâlnit-o pe gruzina care o eliminase pe Talida Enache, Tatiana Svanidze. Bianca s-a impus cu 15-10. În 16-imi a urmat meciul cu Sieun Kim, din Coreea de Sud. După o partidă disputată, Bianca a pierdut la o singură tușă, 10-11, și a terminat concursul pe poziția a 23-a.

Celelalte trei reprezentante ale României s-au calificat pentru tabloul preliminar de 128. În această fază, Mihaela Leonte a dispus cu 15-13 de Karen Arevalo (Mexic) și a pătruns pe tabloul principal. Aici s-a confruntat, în primul tur, cu Anna Gzyunova, din Rusia, în fața căreia a cedat cu 11-15. La final, Mihaela a încheiat pe locul 54.

Talida Enache a pierdut, în turul preliminar, la Tatiana Svanidze (Georgia), cu 8-9,  și a fost eliminată, clasându-se a 66-a. Andrada Ghica a fost învinsă, în aceeași fază a competiției, de către Virgina Romeo (Elveția), cu 14-15. La final, Andrada a ocupat locul 85.

La băieți, Horia Nistor, Florin Mirică și Andrei Papp au depășit faza grupelor. În schimb, David Statie a pierdut toate meciurile din grupă și nu s-a calificat mai departe, încheind concursul pe locul 147. Din păcate, cei trei spadasini tricolori au fost eliminați în turul preliminar. Horia Nistor a cedat la Seungho Jung (Coreea de Sud), cu 7-15, și s-a clasat al 75-lea. Forin Mirică a pierdut în fața portughezului Filipe Frazao (8-15) și a terminat pe locul 85, iar Andrei Papp a ocupat poziția 106 la final, după înfrângerea din întâlnirea cu Jesse Ndjeka (Africa de Sud), 10-15.

Credit foto: FIE