S-a stins Costică Bărăgan!

220

S-a stins Costică Bărăgan! Ca sportiv a fost un tactician desăvârșit, având un simț deosebit al distanței și o viteză de execuție extraordinară. Era capabil să întoarcă scorul în favoarea echipei sale, astfel încât de cele mai multe ori încheia meciurile reprezentativei României, cu care a obținut performanțe deosebite.

A participat la Jocurile Olimpice de la Munchen 1972, clasându-se pe locul 5 în proba pe echipe, iar la Jocurile Olimpice  de la Moscova 1980, s-a clasat pe locul 4 cu echipa de spadă masculin. Tot cu echipa a câștigat titlul de campion mondial universitar la Sofia, în anul 1977.

La nivel de club sportiv a fost câștigător al Cupei Europei cu echipa CSA Steaua, la Heidenheim în 1980 și multiplu campion național.

După încheierea activității sportive a continuat ca antrenor la Tractorul Brașov, IEFS, CS Progresul București, LPS Oradea, fiind unul dintre cei mai buni tehnicieni din spada românească.

Priveghiul va avea loc la Capela Cimitirului Evanghelic din Bistrita-Năsăud (str. Gen. Grigore Bălan nr. 2), miercuri, orele 18:00. Ceremonia funerara are loc joi, 4 februarie, la ora 13:00