Rezultatele de la Barcelona, Torino și Plovdiv

914

Cupa Mondială de spadă – ”Ciutat de Barcelona” 2020 – feminin, echipe

Echipa României (Bianca Benea, Amalia Tătăran, Alexandra Predescu, Greta Vereș) a trecut în primul tur al tabloului de Singapore, de care a dispus cu 45-23m după un meci dominat de la început până la sfârșit și în care tricolorele nu au cedat nici un releu. În al doilea tur, româncele au întâlnit Statele Unite ale Americii și a cedat inițiativa. Scorul final a fost 45-38 pentru americance, iar echipa noastră s-a dus pe tabloul pentru locurile 9-16. Aici, româncele au cedat cu 36-45 în fața Italiei și au învins la limită Canada (43-42) în urma unui meci  în care s-a mers cap la cap în ultimele trei relee, punctul câștigător fiind adus de Amalia Tătăran. România a jucat astfel meciul pentru locul 13, unde a dispus de Egipt cu 45-33.

Grand Prix Torino 2020 – floretă, masculin, individual

Silviu Roșu nu a trecut de faza grupelor.

Grand Prix Torino 2020 – floretă, feminin, individual

Toate cele trei floretiste tricolore participante la concursul din Italia s-au claificat din grupe, intrând pe tabloul preliminar. Aici, Teodora Sîrbu a ieșit din primul tur, cu înfrângere la poloneza Martyna Jelinska (5-15)

Maria Boldor a trecut în primul tur al tabloului preliminar de franțuzoaica Coralie Brot (15-10), dar a fost eliminată în turul secund, după insuccesul din fața unei alte poloneze, Julia Walczyk (13-15).

Același traseu a fost urmat și de Mălina Călugăreanu, victorioasă cu 15-11 în meciul cu Morgane Patru (Franța), dar întrecută în turul al doilea de către chinezoaica Yiting Fu (11-15)

Cupa Mondială Plovdiv – sabie, juniori, feminin, individual

Ioana Radu a încheiat concursul din Bulgaria pe locul  12, după ce s-a calificat pe tabloul principal în urma celor patru victorii obținute în grupă. Ioana a învins pe tablou două franțuzoaice (Anna Laporte cu  15-14 și Faustine Clapier cu 15-14), dar a pierdut în optimi la Magda Skarbonkiewicz (SUA), cu 7-15.

Foto: FIE/Bizzi Team