Ana Maria Popescu – bronz la Grand Prix Cali 2019

1133

Grand Prix – Cali 2019 – spadă, feminin, individual

Calificată direct pe tabloul de 64 la Grand Prix-ul de la Cali, Ana Maria Popescu a încheiat competiția sud-americană pe locul al treilea. Românca a trecut în primul tur de Nardin Ehab (Egipt), pe care a învins-o cu 15-4. În 16-imi, Ana Maria a câștigat disputa cu Greta Candreva (Statele Unite), în fața căreia s-a impus la o tușă, 15-14. A urmat meciul din optimi, cu franțuzoaica Josephine Jacques-Andre Coquin, câștigat de sportiva noastră cu scorul de 15-11.

În sferturile de finală, Ana Maria a dispus cu 15-6 de italianca Giulia Rizzi, pentru ca drumul româncei să se oprească în semifinale, acolo unde a pierdut, greu, întâlnirea cu chinezoaica Yiwen Sun, 13-14.

Concursul din Columbia a fost câștigat de Yiwen Sun, care a învins-o în finală pe italianca Mara Navarria, cu 15-13.

Clasamentul final al Grand Prix-ului de la Cali:

  1. Yiwen Sun (China)
  2. Mara Navarria (Italia)
  3. Ana Maria Popescu (România)
  4. Katrina Lehis (Estonia)

Foto: FIE/Bizzi Team