ACS Balestra a câștigat Campionatul Național de scrimă pentru copii de la București, ediția 2018, în proba de floretă feminin echipe

1401

Sala de scrimă „Ana Pascu” (Floreasca) din București găzduiește în perioada 16-27 iunie ediția 2018 a Campionatului Național de scrimă pentru copii. La această întrecere-maraton, sunt prezenți peste 850 de sportivi de la toate cluburile de scrimă din țară. Se trage la feminin și masculin, individual și pe echipe, la următoarele categorii de vârstă: 8-9 ani, 10-11 ani și 12-13 ani.
Sâmbătă, 23 iunie 2018, în Sala de scrimă „Ana Pascu” (Floreasca) din București au avut loc ultimele două probe de floretă feminin: la 8-9 ani și pe echipe.
De la ora 13:00, 10 formații s-au duelat pentru medalii în proba de floretă feminin echipe. În 2018, pentru a treia oară la rând, medaliile de aur au fost câștigate de către ACS Balestra1. În finala mare, ACS Balestra1 a trecut de ACS Floreta Timișoara1, scor 44-23. Pe locul trei s-a clasat ACS Corona Brașov, care a învins în finala mică pe ACS Balestra2, scor 39-18.
Rezultatele complete ale concursului de azi pot fi văzute AICI.
Clasamentul complet al Campionatului Național de scrimă pentru copii, în proba de floretă feminin echipe poate fi văzut AICI.
La fel ca și în 2017, și în 2018 alături de micii campioni ai scrimei românești se vor afla mari vedete din sportul românesc. Campioni mondiali și olimpici au răspuns invitației Federației Române de Scrimă și îi vor premia pe cei mai merituoși mici scrimeri. Astfel, vor face premierea la Campionatul Național de Copii, în zilele ce au rămas de concurs, următorii:
Duminică, 24 iunie, ora 13:00 – Simona Gherman;
Luni, 25 iunie, ora 13:00 – Monica Roșu.
Miercuri, 27 iunie, ora 12:00 – Irina Deleanu.
Programul va fi completat ulterior.
GALERIE FOTO de la proba de floretă feminin echipe puteți vedea AICI.
Programul complet al Campionatului Național de scrimă pentru copii poate fi văzut mai jos:

Site-ul www.frscrima.ro vă va ține la curent cu toate detaliile Campionatului Național de scrimă pentru copii, ediția 2018.
Nu uitați să urmăriți Federația Română de Scrimă pe următoarele conturi de socializare:
FACEBOOK
TWITTER
INSTAGRAM
YOUTUBE