Sportivi de la ACS Balestra și CS Dinamo au susținut azi demonstrații de scrimă la Școala Gimnazială Nr. 164 și la Școala Gimnazială Herăstrău din București

1166

Pentru al cincilea an la rând, Federația Română de Scrimă se află alături de Fundația Prais într-o amplă acțiune de promovare a scrimei în scoli. În 2014, 2015 și 2017, Federația Română de Scrimă a susținut demonstrații de scrimă în cadrul acțiunii „Și eu trăiesc sănătos”, iar în 2016 a fost alături de Fundația Prasi în acțiunea „Suntem generația în Mișcare”.
Acum, în 2018 sportivii și antrenorii din scrima românească sunt alături de Fundația Prais în mai multe școli din București în cadrul acțiunii „Și eu trăiesc sănătos”.
Astfel, începând de luni, 16 aprilie,  Federația Română de Scrimă susține, cu sprijinul Fundației Prais, o serie de lecții deschise de scrimă în mai multe școli din București.
Lecțiile de scrimă sunt susținute de sportivi și antrenori de la mai multe cluburi din Capitală, la toate cele trei arme: spadă, floretă și sabie.
Joi, 19 aprilie 2018, floretiști de la ACS Balestra și sabreri de la CS Dinamo București i-au încântat pe sute de elevi de la Școala Gimnazială Nr. 164, din sectorul 6, și de la Școala Gimnazială Herăstrău, din sectorul 1.
La Școala Gimnazială Nr. 164, sub coordonarea tehnicianului Mihai Predescu, au fost prezenți David Cristea și Mihnea Surcel (ambii de la ACS Balestra).
La Școala Gimnazială Herăstrău, sub coordonarea antrenoarei Irina Covaliu, au demonstrat Cristian Diana, Dinu Argatu, Radu Mercurian și Lorena Mărgineanu (toți de la CS Dinamo).
Programul următoarelor demonstrații din cadrul acțiunii „Și eu trăiesc sănătos” este:;
MARȚI, 24 APRILIE 2018
Orele 8:00-12:00 – Școala Gimnazială Nr. 13, sectorul 1;
Orele 8:00 – 12:00 – Școala Gimnazială Ionel Teodoreanu, sectorul 4;
MIERCURI, 25 APRILIE 2018
Orele 9:00-11:00 – Școala Gimnazială Nr. 62, sectorul 2;
Orele 8:00 – 12:00 – Școala Gimnazială Ionel Teodoreanu, sectorul 4;
JOI, 26 APRILIE 2018
Orele 8:00 – 12:00 – Școala Gimnazială Nr. 129, sectorul 4;
VINERI, 27 APRILIE 2018
Orele 8:00 – 12:00 – Școala Gimnazială Nr. 129, sectorul 4.
GALERIE FOTO de la demonstrațiile de miercuri, 18 aprilie 2018, puteți vedea AICI.
Nu uitați să urmăriți Federația Română de Scrimă pe următoarele conturi de socializare:
FACEBOOK
TWITTER
INSTAGRAM
YOUTUBE
FOTO: FIE